AcasăNewsPetre Daea amenință agricultorii cu tăierea subvențiilor. Care este motivul

Petre Daea amenință agricultorii cu tăierea subvențiilor. Care este motivul

petre daea

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a afirmat, în contextul unei anchete care a scos la iveală faptul că mai mulţi legumicultori ar fi pus pus în vânzare legume stropite cu substanţe toxice având o concentraţie de până la de opt ori mai mare decât limita admisă, că cei care procedează astfel nu vor mai beneficia de subvenţiile oferite prin Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Potrivit oficialului Guvernului, autorităţile îi vor monitoriza pe cei care beneficiază de susţinere financiară prin programe naţionale pentru cultivarea legumelor în sere şi solarii, astfel încât pe piaţă să nu mai ajungă produse care nu sunt conforme din cauza conţinutului ridicat de substanţe chimice.

Agricultorii care vând legume stropite cu substanțe toxice vor pierde subvențiile

„În primul rând, le-am spus-o foarte clar specialiştilor din Autoritatea Fitosanitară să urmărească fiecare producător care are programul acesta de legume şi sunt obligaţi prin actul acesta normativ să verifice. Ăsta e primul lucru pe care trebuie să îl facă. În al doilea rând, sfătuiesc fermierii să nu folosească aceste proceduri, întrucât ele vor fi monitorizate, iar cei care folosesc aceste mijloace nu vor mai beneficia în viitor de sprijin din partea statului.

Monitorizăm şi asemenea situaţii trebuie să le scoatem din practica acelora care urmăresc, prin mod artificial, să mărească viteza de desfăşurare a proceselor biologice şi să câştige prin timpurietate, cu mijloace artificiale pe care le folosesc, cu substanţe care nu sunt permise”, a declarat ministrul Petre Daea.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău a informat recent că au fost organizate mai multe percheziţii în judeţele Buzău şi Ilfov, în urma cărora au depistat în flagrant un bărbat care transporta sute de recipiente cu substanţe chimice provenite din Turcia.

Bărbat depistat când transporta sute de recipiente cu substanţe chimice provenite din Turcia

Potrivit unor surse apropiate anchetei, una dintre persoane ar fi procurat substanţele respective având o concentraţie mai mare faţă de cea admisă în Uniunea Europeană. Ceilalţi doi suspecţi, agricultori din comuna Glodeanu Sărat, creşteau gradual saturaţia soluţiei cu până la de opt ori mai mult pentru a forţa coacerea legumelor într-un timp cât mai scurt, în scopul de a fi comercializate în perioada când preţul acestora este mai ridicat.

După ce roşiile, ardeii şi alte legume din solarii se coceau, erau vândute în depozite en-gros aflate în relaţii contractuale cu hipermarketuri, astfel încât au existat cazuri în care legumele ajungeau la raft în categoria produselor BIO.

„Lucrurile nu le poţi controla în momentul în care ele pleacă pe reţelele de distribuţie, dar noi trebuie să urmărim lucrurile la producător şi o facem, motiv pentru care aceste măsuri pe care le-am luat le vom păstra printr-o monitorizare exactă a tuturor producătorilor din România”, a mai spus ministrul Agriculturii.

author avatar
Andreea Vlad