Cauta

Peste 6.000 de detinuti ar putea fi eliberati

Cel putin 31.000 de persoane sunt inchise in Penitenciarele din Romania, la aceasta ora, dar multi dintre acestia ar putea avea de castigat de pe urma unor Ordonante de Urgenta pe care alesii neamului se pregatesc sa le adopte.

Peste 6.000 de detinuti ar putea fi eliberati - Ziarul National

In primul rand, dupa 1 februarie se pregateste adoptarea Noului Cod Penal, iar acesta aduce, printre altele, prevederi mai blande. Se estimeaza ca de aceste prevederi vor beneficia cel putin 6.000 de detinuti.

Conform gandul.info, dosarele tuturor detinutilor sunt reanalizate, in aceste zile, de comisii de specialitate, iar dupa reanalizarea a “doar” 19.000 de dosare, deja 4.500 de detinuti sunt pasibili de eliberare.

Sursa amintita precizeaza ca Noul Cod Penal scade limitele de pedepse pentru unele infractiuni. Concret, un detinut condamnat la cinci ani de inchisoare, dintr-un maxim de cinci ani, poate fi eliberat daca Noul Cod Penal reduce la trei ani condamnarea pentru infractiunea respectiva, iar detinutul in cauza a stat, deja, trei ani dupa gratii. Practic, detinutul beneficiaza de principiul legii penale mai favorabile, astfel ca poate fi eliberat conform Noului Cod Penal, desi a fost condamnat pe codul care este inca in vigoare.

Pe langa acest avantaj, detinutii ar putea primi o veste buna si de pe urma mult discutatei Legi a Gratierii. Dupa 1 februarie, parlamentarii vor relua discutiile pe seama acestei legi, iar in primavara este de asteptat ca legea sa fie aprobata, fie de Parlament, fie prin Ordonanta de Urgenta. Alte cateva mii de detinuti ar putea fi eliberati gratie acestei legi, in cazul in care au comis infractiuni fara violenta.

Ultimele stiri

  • Comunicat de presă COMUNA SALCUTA
  • Geopolitica microprocesoarelor, lecție dură pentru Europa
  • Directorul general al TAROM și-a dat demisia
  • Criză în reciclarea plasticului: UE strânge șurubul importurilor ieftine după închiderea fabricilor
  • Concert de Crăciun la Suceava: glasurile copiilor au unit generațiile, într-un eveniment susținut de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
  • Inteligenţa Artificială, încă o enigmă pentru mulţi români, deşi ţara noastră se află în topul european al conectivităţii la Internet
  • Spargere dată ca-n filme, la Cluj-Napoca: s-a deghizat în livrator de mâncare şi a folosit o “cheie mincinoasă”. A furat 41.000 de euro
  • Programul supermarketurilor de Crăciun 2025. Ce orar vor avea magazinele Kaufland, Lidl, Carrefour, Mega Image, Auchan şi Penny
  • Catedrala Mântuirii Neamului se redeschide pentru credincioşi cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Patriarhia Română a anunţat şi programul
  • Primele imagini de la locul în care s-a prăbuşit avionul care îl transporta pe Șeful Statului Major al Libiei. Oficialul a murit când pleca din Turcia
  • Exit mobile version