Cauta

Peste 320 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină

Peste 320 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină - Ziarul National

Acordarea calificativului ”satisfăcător” duce la pierderea funcției de șef al Poliției

În contextul în care s-a anunţat oficial, sâmbătă, că a crescut deopotrivă numărul confirmărilor de infectări cu noul coronavirus în România – 367, dar şi al persoanelor vindecate şi externate – 52, din informaţiile făcute publice de Grupul de Comunicare Strategică reiese că s-au înmulţit şi situaţiile în care se constată că oamenii care ar trebui să fie în autoizolare sau carantină nu respectă măsurile impuse de autorităţi.

Peste 320 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină - Ziarul National”Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 117 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția a aplicat 329 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină”, au transmis reprezentanţii GCS, în comunicarea de la ora 13.

Tot sâmbătă, Ministerul Public a transmis faptul că în 20 martie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași a înregistrat o cauză penală având ca obiect o astfel de infracţiune – de zădărnicire a combaterii bolilor. Totul după ce o persoană care a venit pe 17 martie din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, ”în contextul în care prezenta simptomatologia specifică persoanelor infectate cu virusul COVID-19, la data de 18.03.2020 a încălcat măsurile de autoizolare la domiciliu, deplasându-se la sediul unei societăţi comerciale de pe raza municipiului Călăraşi, unde a luat contact cu un număr de cel puţin alte cinci persoane”. În aceeaşi zi, persoana în cauză a fost internată la Spitalul Judeţean Călăraşi, iar pe 20 martie rezultate analizelor de sânge au confirmat că acesta este infectată cu virusul COVID-19, precizează sursa citată.

sursa foto: Facebook

Ultimele stiri

  • Acordul Mercosur: SUA acuză UE de monopol comercial în America de Sud
  • Soții Iohannis, trecuți din nou pe lista datornicilor
  • Nelu Iordache iese din închisoare după decizia definitivă a Curții de Apel
  • Generația care dezvoltă România: s-au deschis înscrierile în ediția 2026 a campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • VIDEO. Premierul Bolojan, huiduit, vineri, la Iași. „Trădătorule!”
  • Operațiune dramatică de salvare. Momentul în care un bărbat e scos din apa înghețată a râului Jiu – VIDEO
  • GER aspru în România! Meteorologii anunță temperaturi de -19 grade. HARTA zonelor vizate de avertizările Cod galben de temperaturi deosebit de scăzute
  • Greva foamei la Combinatul Liberty Galaţi. Cartel Alfa: Peste 3.000 de angajați sunt în șomaj tehnic, „cu salarii restante de luni de zile”
  • Comunicat de presă SC ACCESOR SRL
  • Ultimul obstacol: De ce sabotează Vladimir Putin „Pacea de 90%”?
  • Exit mobile version