Cauta

Peste 3.300 de situatii de urgenta – bilantul interventiilor pompierilor, in perioada Craciunului

Daca pentru multi dintre romani, sarbatoarea Nasterii Domnului a adus cateva zile libere, perioada fiind petrecuta in liniste, in mijlocul familiei si a bradului impodobit, pompierii au fost la datorie in tot acest interval.

Numarul lor a depasit 15.000, iar cel al interventiilor in situatii de urgenta, in intervalul 24-26 decembrie, 3.300. Mai exact, din cate anunta, duminica, Ministerul de Interne, au fost peste 2.800 de apeluri in vederea acordarii primului ajutor medical, 177 de solicitari pentru stingerea unor incendii, 65 pentru deblocare/salvare, precum si 19 actiuni de descarcerare.

Nu mai putin de 2.440 de oameni aflati la ananghie au fost ajutati, din punct de vedere medical, de catre pompierii care fac parte din echipajele de prim-ajutor medical.

Totodata, statistica indica faptul ca numarul interventiilor la care au participat echipaje ale ISU a crescut cu 13 % fata de perioada sarbatorilor de anul trecut, si ca, desi numarul incendiilor produse in aceste trei zile a fost mai mic cu un sfert, comparativ cu acelasi interval al anului trecut, „in cele trei zile au fost inregistrate situatii in care interventia pompierilor a condus la salvarea mai multor persoane din calea flacarilor”, se mentioneaza in comunicatul MAI, in care sunt trecute, in varful listei cu principalele cauze care provoaca incendii in locuinte figurand instalatiile electrice cu defectiuni sau improvizatii, dar si probleme la cosurile de evacuare a fumului.

sursa foto: Facebook/ISU Bucuresti-Ilfov

Ultimele stiri

  • Mintea ta trăiește în viitor cu 80 ms: ce este intuiția
  • Intervențiile stomatologice cu anestezie generală, mutate în spitalele publice, după moartea fetiței de doi ani la o clinică din București
  • ASF a publicat noile tarife de referință RCA. Cât vor costa polițele anul viitor
  • Schimbări mari la WhatsApp. Aplicaţia de mesagerie îţi va permite să-ţi rezervi numele de utilizator, acelaşi pe care îl foloseşti la Facebook şi Instagram
  • „Lista neagră” a lui Bolojan. MAI, Sănătatea și Educația nu mai scapă de concedieri în 2026
  • Știai că durerile de spate pot fi cauzate de emoții reprimate, nu doar de postură?
  • O româncă răpită a trăit un coșmar în Italia! Doi bărbaţi au obligat-o să se prostitueze, după ce au drogat-o! Cum a scăpat femeia
  • Primăriile din România nu se uită la bani când vine vorba de decorațiunile de Crăciun. Bugete generoase pentru bucuria cetăţenilor
  • Cât costă un kilogram de care de porc înainte de Crăciunul 2025. La micii crescători e mult mai ieftin decât în supermarketuri
  • Horoscop 15 noiembrie. Energiile se mișcă rapid, iar ziua aduce lecții utile și oportunități de progres
  • Exit mobile version