Cauta

Peste 20 de morti. O ambarcatiune cu sute de oameni la bord s-a rasturnat

O noua drama a refugiatilor ajunge, miercuri duap-amiaza, in atentia opiniei publice. In incercarea de a ajunge catre o viata mai buna s-au indreptat, fara sa stie, catre moarte. O ambarcatiune ce transporta in jur de 600 de migranti s-a rasturnat, curmand vietile a peste 20 de persoane.

Mai exact, din cate anunta atat CNN, cat si BBC, numarul celor care au pierit in urma accidentului produs in zona de nord a statului egiptean este de 29. Eforturile salvatorilor au fost incununate de succes in cazul a peste 140 de pasageri, insa despre soarta celorlalte sute de persoane care s-ar fi aflat la bordul ambarcatiunii ce a ajuns sa se rastoarne – din motive neclare inca, dar foarte posibil pe fondul supraaglomerarii- nu se stie nimic pana la aceasta ora.

Presa internationala anunta ca printre pasagerii aflati pe respectiva barca se aflau, pe langa egipteni, si cetateni africani. Pare-se ca ambarcatiunea cu migranti s-ar fi intreptat spre Italia, insa aceasta varianta nu si-a gasit momentan o confirmare oficiala.

Din pacate, astfel de cazuri cu deznodamant trist, cu migranti care isi pun toate sperantele ca, dupa ce vor parasi tarile lor macinate de saracie sau de conflicte pentru a ajunge pe Vechiul Continent, uneori chiar in Peninsula, vor avea un trai mai usor, nu sunt singulare.

Ultimele stiri

  • Horoscop 18 septembrie 2025 – Astăzi te interesează doar liniștea
  • Coaliția de guvernare, acord surpriză! PSD cedează Capitala și două prefecturi către USR
  • Guvernul României aprobă 500 de milioane € pentru Autostrada A1 și reorganizează Garda de Mediu
  • De ce avem pielea de găină? Răspunsuri evolutive și legătura cu emoțiile
  • Alege ce citești
  • Donald Trump, primit cu fast regal la Castelul Windsor în a doua vizită de stat în Marea Britanie/VIDEO
  • Pământurile rare chinezești surpă companiile europene
  • 30 de zile de arest pentru Toto Dumitrescu. INML confirmă consumul de cocaină
  • Bolojan – ziua și șantajul
  • Trump are dreptate să ceară sancțiuni mai dure împotriva Rusiei. Îl vor asculta țările NATO?
  • Exit mobile version