AcasăNewsPeste 170 de persoane evacuate din cauza inundațiilor

Peste 170 de persoane evacuate din cauza inundațiilor

Misiunile pompierilor pentru salvarea persoanelor și înlăturarea efectelor generate de inundațiile din țară se derulează neîntrerupt de cinci zile.

Zeci de case au fost inundate şi peste 170 de persoane evacuate în ultimele 24 de ore din cauza inundaţiilor. Alţi doi oameni surprinşi de viituri au fost salvaţi marți de pompieri, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Cea mai gravă situaţie a fost în judeţul Galaţi unde 65 de locuinţe au fost inundate de un pârâu ieşit din matcă, fiind evacuate 165 de persoane.

Precipitaţiile abundente din cursul zilei de luni şi de noaptea trecută au produs viituri şi inundaţii locale în 106 localităţi din 24 de judeţe (Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Braşov, Caraş-Severin, Călăraşi, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Galaţi, Harghita, Hunedoara, Ilfov, Ialomiţa, Mehedinţi, Olt, Prahova, Sălaj, Teleorman, Timiş, Vaslui şi Vrancea), precum şi în capitală.

„Intervenţiile pompierilor pentru evacuarea apei s-au derulat cu dificultate din cauza nivelului crescut al apei şi a volumului mare de aluviuni aduse de viituri. Salvatorii au acţionat cu motopompe pentru scoaterea apei acumulate în 253 locuinţe, 37 de subsoluri şi 440 de curţi, cât şi pentru a facilita scurgerea apei din gospodării, prin acţiuni de decolmatare a şanţurilor, rigolelor şi podeţelor”, arată IGSU.

La acest moment, pompierii militari intervin pentru înlăturarea efectelor inundațiilor în județele: Giurgiu, Galați, Ilfov și Vrancea.

author avatar
Emanuela-Andreea Pană
81 afisari

1 COMENTARIU

  1. Priviti imaginea,toti stau ca prostii in apa si se uita unii la altii !!!!.
    Munti de gunoaie aruncati in albiile unor piraie ,vegetatie crescuta in albii de ani de zile necuratata impiedica scurgerea apelor,situatie ignorata de primarii de ISU de garda de mediu ,incompetenta ,ignoranta ,prostia este la ea acasa in aceste localitati inundate.
    Zone de deal inundate !!!,da inundate din cauza nesimtirii celor care au lasat sa se taie in nestire orce copac ,crengile aruncate oriunde sunt aduse acum de puhoaiele formate si din locin loc unde se opresc apa face prapad .NATURA S-A RAZBUNAT PE PROSTIA SI IGNORANTA oamenilor locului.
    Exemplu drumul national Adjud -Onesti inundat pe 1.06.2019 la Radeana ,piriul Gaureana n-a mai trecut pe sub pod la intersectia cu soseaua ,a luat-o pe sosea deoarece sub pod erau acumulate din anii trecuti resturi vegetale care au obturat trecerea !!,cine sa vada ??,
    iar de la 1 iunie pina azi situatia se repeta la fiecare ploaie si tot nu se curata sub pod , ce-i asta ?? prostie ,incompetenta ,indolenta ……….??,si e drum national nu-i
    ulita satului !!.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger