AcasăNewsPeste 12 mii de misiuni aeriene SMURD, in 10 ani de la...

Peste 12 mii de misiuni aeriene SMURD, in 10 ani de la primul zbor

S-au implinit zece ani de operare aero-medicala SMURD- Serviciul Mobil de Urgenta, Reanimare si Descarcerare. In decursul acestui deceniu, au fost mii de misiuni la inaltime, pentru salvarea vietilor celor aflati in dificultate.

Prezent, marti, la ceremonia aniversara a Serviciului Medical de Urgenta, premierul Ponta a anuntat ca, in urmatorii doi ani, vor fi alocate fondurile necesare achizitionarii a patru noi elicoptere pentru misiuni de asistenta in regim de urgenta.

Daca la aceasta data sunt utilizate opt astfel de aparate de zbor, aflate in dotarea celor opt centre SMURD din Capitala si alte sapte judete, impreuna cu doua avioane, serviciul ar putea beneficia de alte patru elicoptere. „Cred ca acest program trebuie sa continue si va asigur ca si in 2015 si in 2016 vom avea fondurile necesare alocate. Fac o scurta paranteza, pentru inca patru elicoptere ne trebuie aproximativ 20 de milioane de euro, o cheltuiala foarte buna si foarte necesara”, a anuntat, marti, seful Guvernului, in cadrul evenimentului organizat la sediul Ministerului de Interne.

Cu aceasta ocazie, ministrul de Interne, Gabriel Oprea, a anuntat ca, in decursul celor zece ani de misiuni aero-medicale, SMURD a dus la bun sfarsit peste 12 mii de misiuni de salvare, atat in tara, cat si in afara granitelor Romaniei. „Cu ajutorul elicopterelor pe care le avem operationale, putem interveni rapid oriunde in tara, dar si in afara ei, asa cum am facut recent in Bulgaria, cand am avut capacitatea sa asiguram un adevarat pod aerian pentru a aduce in tara victimele acelui tragic accident rutier. In curand, pe langa cele 8 baze aero-medicale din Bucuresti,Targu Mures, Iasi, Arad, Craiova, Constanta, Galati si Tulcea, un nou punct aeromedical va fi operationalizat in judetul Salaj”, a precizat vicepremierul Oprea.

Sursa foto: smurd.ro

188 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger