Cauta

Peste 1 milion de copii, arestaţi în fiecare an

Cel puţin 1,3 milioane de copii şi adolescenţi sunt arestaţi oficial în fiecare an în întreaga lume,  iar dintre ei, aproximativ 410.000 de persoane sub 18 ani ajung în spatele gratiilor.

Un raport ONU avertizează că  330.000 de tineri sunt plasaţi în centre speciale la nivel mondial în fiecare an în contextul migraţiei şi între 430.000 şi 680.000 de copii şi adolescenţi sunt deţinuţi în instituţii sau facilităţi similare. În centrele de detenţie sunt frecvente  abuzurile, violenţa şi neglijarea. Lipsesc lumina soarelui, îngrijirea medicală adecvată şi posibilităţile de educare. “Prejudiciile provocate copiilor sunt enorme. În atmosfera ostilă din închisoare, creierele lor caută numai supravieţuirea. Tot restul este blocat, inclusiv dezvoltarea fizică, intelectuală şi emoţională. Multe dintre aceste case funcţionează ca instituţii militare în care copiii sunt instruiţi ca nişte soldaţi. Nu mai este vorba despre disciplină, ci despre pedeapsă. Nu există reguli, nu există controale, copiii nu au dragoste, nu au niciun cuvânt de spus”, a declarat a declarat Teresa Ngigi, reprezentanta  SOS Children’s Villages. (R.J.)

Ultimele stiri

  • VIDEO. Guvernul israelian anunță: majoritatea comandanților Forței Aerospaţiale a Gardienilor Revoluţiei din Iran, uciși
  • Ce povestește singurul supraviețuitor al accidentului aviatic din India: „Încă nu-mi vine să cred cum am scăpat cu viață” – VIDEO
  • Surse. Anca Dragu, în cărți ca propunere de premier
  • Locul norocos în avion
  • TikTok, elitism și haine cu pretenții: cum o ținută „neutră” a enervat internetul
  • Dragoș Dobocan, micul pictor care a cucerit Parisul și Dubaiul, selectat în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României” a Fundației Dan Voiculescu
  • Zborurile București – Tel Aviv și retur au fost anulate/Mai multe companii aeriene mută avioane de la Tel Aviv spre aeroporturile din România
  • Israelul așteaptă atacul Iranului: „Zeci de mii” de rezerviști convocați/Școli închise, spitale în alertă
  • Prima reacție a lui Donald Trump, după ce Israelul a atacat Iranul
  • Comunicat de presă SANOCARE SRL
  • Exit mobile version