Cauta

Pescariu spune altceva decat Andronescu: „nu cred ca poate sa nege”

Daca deunazi, la momentul la care a iesit de la DNA, intrebata daca a discutat vreodata cu Pescariu, Ecaterina Andronescu a raspuns scurt ca „nu”, omul de afaceri are o alta versiune.

Prezent la instanta, joi dimineata, unde a contestat masura controlului judiciar dispus de procurori in cazul sau, Pescariu a sustinut ca s-ar fi intalnit cu Andronescu de cel putin doua ori, la distanta de cativa ani. „Ma mira treaba asta, fiindca noi ne-am intalnit si in 2001, cand am semnat primul contract, si in 2009, cand am discutat despre prelungirea celui de-al doilea contract. E drept, dansa fiind ministru, probabil ca avea lucruri mult mai importante pe cap si se poate ca anumite lucruri sa fi trecut in planul doi. Cu siguranta nu cred ca poate sa nege ca ne-am intalnit si ca am discutat”, a afirmat fostul sportiv.

Afaceristul da de inteles ca ar fi fost si martori, pentru ca, intrebat daca au fost si alte persoane de fata, care, eventual, sa ii certifice spusele, raspunsul lui Pescariu a fost urmatorul: „cu siguranta, cu siguranta au fost”.

Fostul ministru al Educatiei a dat o declaratie de martor in dosarul bazei Cutezatorii, cauza in care Pescariu e cercetat sub control judiciar, asemeni lui Mihnea Costoiu, fost secretar de stat in Ministerul Educatiei in vremea in care Andronescu conducea institutia.

sursa foto: b1.ro

Ultimele stiri

  • Piața imobiliară râvnită de elita mondială. Cea mai mare concentrație de bogăție din lume
  • Neymar a moștenit 1 miliard și s-a așezat direct la masa de poker
  • ”NATO islamic”, ideea născută moartă. Ce vor statele din Golf de la președintele SUA
  • FCSB nu lasă loc la nimeni…sub
  • „Balena” tehnologică din Elveția
  • Arta urbană și sănătatea mentală: cum picturile murale schimbă orașele și oamenii
  • Trump trăiește în lumea lui Putin
  • A murit legendarul actor și regizor Robert Redford
  • Iohannis va fi executat silit, dacă nu predă „de bunăvoie” casa din Sibiu. ANAF l-a anunțat cât are de plată: „Există un termen”
  • Lege și dezordine
  • Exit mobile version