Cauta

Pericol de incendiu la UPU Piteşti! Instalaţia de aer condiţionat a cedat

UPU Pitesti

Pericol de incendiu la UPU Piteşti! Instalaţia de aer condiţionat a cedat

Alertă la UPU Piteşti! Un scurtcircuit s-a produs, marţi, la aparatul de aer condiţionat din camera de resuscitare.

3 pacienți au fost mutați imediat și nu a fost necesară intervenţia pompierilor.

Medicii au intervenit prompt

În această după-amiaza, în cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe a SJU Piteşti a avut loc un incident, care, datorită personalului medical, nu s-a soldat cu victime.

În jurul orei 15: 00, în camera de resuscitare a fost semnalat un scurtcircuit la aparatul de aer condiţionat.

Cadrele medicale au acţionat imediat. Cablul de alimentare al aparatului a fost scos din priză şi, astfel, evitată producerea unui incendiu”, au transmis, marţi, reprezentanţii Spitalului Judeţean Piteşti.

ISU Argeş n-a intervenit. Echipa care asigură continuu mentenanţa în cadrul SJUP a spus că nu există vreun pericol. Aparatul de aer condiţionat va fi înlocuit.

Din fericire, pacienţii mutaţi sunt ok. ”Menţionăm că cei 3 pacienţi aflaţi în respectiva încăpere au fost mutaţi imediat, fără ca starea de sănătate să le fie afectată”, a mai transmis unitatea medical.

Ultimele stiri

  • USR – și falimentul este garantat!
  • SUA și China, pe cale să înceapă „decuplarea”?
  • Revoluția engleză anti-VAR se propagă în Europa?!
  • Ce înseamnă să te pui cu Rusia. Băncile occidentale trag ponoasele
  • „Bogăția discretă”: strategia menită să evite ochii curioși
  • Sancțiunile sunt doar pentru fraieri. Companiile din UE se îmbogățesc din afacerile cu Rusia
  • Nimic nu se pierde, totul se transformă. Apa din haznale trebuie folosită în agricultură
  • De la New York la Tokyo: piețele bursiere, creștere record
  • China cucerește porturile lumii
  • Omul care l-ar ajuta pe Trump să răstoarne economia globală
  • Exit mobile version