S-a aflat că procurorii anticorupție fac, marți, percheziții la sediul unei instituții publice din Satu Mare. Un anunț în acest sens a venit chiar de la DNA.
În scurtul comunicat de presă remis pe acest subiect nu se menționează numele instituției publice vizate de perchezițiile din această a doua zi a săptămânii. Însă, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, e vorba despre Primăria Satu Mare.
De la DNA s-a mai anunțat că procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Oradea al Direcției Naționale Anticorupție „efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate corupției și de fraudare a fondurilor europene comise în perioada 2020-2021”.
Și că în cursul zilei de marți, 22 martie, „ca urmare a obținerii autorizării legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții la sediul unei instituții publice din municipiul Satu Mare”.
Totodată, în comunicatul DNA-ului se mai menționează faptul că procurorii „beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție”.
Pe de altă parte, pe pagina de Facebook a Primăriei sătmărene nu a fost postată vreo reacție cu privire la acest subiect. În schimb, s-a anunțat, marți la prânz, că edilul municipiului a fost față în față cu ministrul Mediului din Guvernul Ciucă. „Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábori a prezentat marți, 22 martie, ministrului mediului, apelor și pădurilor, Tánczos Barna, proiectele depuse de Primăria Municipiului Satu Mare / Szatmárnémeti la Administrația Fondului de Mediu.
Cele trei proiecte au o valoare de 18,5 milioane de lei”, din câte s-a anunțat pe pagina de Facebook a Primăriei Satu Mare.