AcasăNewsPercheziții la Direcția Regională Vamală București

Percheziții la Direcția Regională Vamală București

Informații de ultimă oră vizează o acțiune a anchetatorilor, care, potrivit unor surse, fac percheziții marți dimineață, 13 februarie, la Direcția Regională Vamală București.

UPDATE: DNA a anunțat, într-un scurt comunicat de presă, că marți, 13 februarie, se fac percheziții în 20 locații situate pe raza municipiului București și a trei județe: Ilfov, Dâmbovița și Giurgiu, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.

Comunicatul integral transmis de DNA:

„Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, săvârșite în perioada 2021 – 2024, de către funcționari publici în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu.

În cursul zilei de 13 februarie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 20 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Dâmbovița și Giurgiu, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție, Direcției de Investigare a Criminalității Economice, Direcției de Operațiuni Speciale și din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”.


Perchezițiile au loc marți la Direcția Regională Vamală București, fiind vorba, din primele inofrmații, despre o acțiune a Parchetului anticorupție. Surse judiciare susțin că ar fi vizați lucrători vamali, dar și persoane din conducerea instituției, potrivit tvrinfo.ro. Ar fi vorba despre un dosar în care se fac cercetări pentru luare de mită în formă continuată.

Potrivit surselor, cei vizați de anchetă ar fi luat bani de la comercianți care își desfășoară activitatea în centre comerciale de la marginea Capitalei. Iar în schimbul acestor sume, ar fi „închis ochii”, în sensul că nu ar fi fost sancționate nereguli constatate în urma unor controale.

Conform primelor informații, percheziții au loc în mai multe birouri, dar și în mașini ale unora dintre suspecți.

author avatar
Andrei Coman
492 afisari

Nu rata să citești

Ultimele știri