AcasăNewsUPDATE Percheziții DNA. Procurorii au descins la Primăria Iași/ Chirica, prima reacție...

UPDATE Percheziții DNA. Procurorii au descins la Primăria Iași/ Chirica, prima reacție – VIDEO

Procurorii anticorupție fac, miercuri, mai multe percheziții la Iași. În acest context, s-a aflat că reprezentanții DNA au ajuns și la sediul Primăriei conduse de către Mihai Chirica.

Într-un scurt comunicat de presă, DNA-ul transmite că procurorii de la Serviciul Teritorial Iași al Direcției Naționale Anticorupție „efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate corupției comise în cursul anului 2018.”

Și că miercuri, 26 ianuarie, se fac nu mai puțin de cinci percheziții. Mai precis, s-a anunțat că, „urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții în cinci locații, dintre care două sunt birouri ale unor instituții publice din municipiul Iași”.

Primarul Chirica, prima reacție

S-a aflat și o primă reacție venită din partea actualului edil al municipiului Iași, cu referire la acțiunea de miercuri a procurorilor. Chirica spune că reprezentanții DNA au venit la Primărie pentru a ridica anumite înscrisuri. Primarul a menționat că la acel moment nu se afla la Iași, ci în Capitală.

În această dimineaţă procurori din cadrul DNA Iaşi au venit la sediul Primăriei pentru a ridica unele documente emise începând cu anul 2012 de la diferite servicii din cadrul municipalităţii. Conform procedurii, în calitatea mea de primar, am fost informat de această acţiune.

În acest moment eu mă aflu la Bucureşti, împreună cu viceprimarul Daniel Juravle, unde am programate mai multe întâlniri la Guvern pentru proiectele oraşului. Nu vă pot da mai multe detalii şi sunt sigur că o comunicare oficială o veţi primi de la instituţiile de resort”, a declarat Mihai Chirica, potrivit ziaruldeiasi.ro.

354 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger