Cauta

Pensionar cu un arsenal de război ridicat de polițiști

Oamenii legii au făcut, ieri, percheziții de amploare în Ploiești la domiciliul unui pensionar. În casa acestuia a fost descoperit un adevărat arsenal de război. Polițiștii au găsit arme, sute de cartușe şi mii de proiectile. Acesta a fost reținut iar anchetatorii vor să stabilească proveniența muniției.

Armament de război la Ploiești

Poliţiştii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, cu sprijinul poliţiştilor din Prahova, au descins la domiciliul unui cetățean din Ploiești în cadrul unui dosar penal ce are ca obiect săvârşirea infracţiunilor de contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Oamenii legii au verificat activitatea unui bărbat de 65 de ani, bănuit că ar deţine ilegal arme şi muniţii letale.

Arme letale angro

În urma percheziţiei, au fost descoperite trei pistoale, un revolver, 613 cartuşe şi peste 1.000 de proiectile metalice. Armele şi muniţia au fost ridicate de anchetatori, care vor stabili proveniența și care era exact scopul în care pensionarul deținea arsenalul. Amintim că, în urmă cu 10 ani, la un depozit din Ciorogârla a fost constatată spargerea lacătelor de la depozitul de arme de infanterie al unității militare 01916. Atunci, purtătorul de cuvânt al MApN a anunțat că s-a constatat lipsa a cel puțin 55 de arme, fără muniție, deoarece aceasta nu se depozitează în același loc cu armamentul.

Ultimele stiri

  • COD GALBEN de la ANM. Ploi torențiale, descărcări electrice și vânt, în aproape jumătate de țară – HARTA/Cum va fi vremea în București
  • Secretul unei vacanţe reuşite. Când este bine să vizitezi destinaţiile preferate, ca să eviţi aglomeraţia şi preţurile ridicate
  • Mişcare surprinzătoare a lui Donald Trump în procesul cu Stormy Daniels. Juraţii vor începe deliberările
  • Cu ce sumă mai rămâne din pensie Gheorghe Dincă, „monstrul” din Caracal, după ce i s-a pus poprire pentru despăgubiri către familiile victimelor
  • Veşti dezastruoase pentru 1 milion de pensionari români. Tocmai când se pregăteau să primească „lefurile” mărite, de la 1 septembrie 2024
  • Ce beneficii pentru sănătate au cireșele, fructele delicioase care au apărut deja pe tarabe
  • Se prăbuşeşte economia României? Incompetenţa Guvernului duce la „un război în societate, între patroni şi salariaţi”!
  • Ciucă pune piciorul în prag: Nu voi permite și nu voi aproba nicio măsură care să nu fie acoperită de buget
  • Ciolacu anunță majorări salariale de 10%. Angajații care ar urma să primească mai mulți bani
  • Ce au spus părinţii tinerilor ucişi de şoferul drogat la „2 Mai” după ce Ancuța Popoviciu nu va mai judeca dosarul. Reacţie şi de la Alina Gorghiu
  • Exit mobile version