Cauta

Pelerinaj de Florii, în București. Traseul procesiunii de sâmbătă, din ajunul marii sărbători

sursa foto: crestinortodox.ro

Cu doar câteva zile rămase până la Florii, credincioșii ortodocși află că sâmbătă urmează să aibă loc deja tradiționalul pelerinaj cu ocazia importantei sărbători de dinaintea Sfintelor Paști. Dar și care va fi traseul procesiunii din Capitală.

Astfel, Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor vor organiza în București, sâmbătă, 8 aprilie, în ajunul marii sărbători a Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile), Pelerinajul de Florii. La eveniment vor participa ierarhi, preoți, monahi, monahii și credincioși mireni din Capitală și din județul Ilfov.

Pelerinajul va începe de la Mănăstirea Radu Vodă

Din câte a anunțat marți Biroul de Presă al Patriarhiei Române, preluat de basilica.ro, pelerinajul va începe de la Mănăstirea Radu Vodă (orele 16:15) și se va desfășura pe următorul traseu:

Bulevardul Mărășești, bulevardul Dimitrie Cantemir, strada Bibescu Vodă, strada Șerban Vodă (cu oprire la Catedrala mitropolitană Sfântul Spiridon – Nou), strada Principatele Unite, strada Ienăchiță Văcărescu, strada Sfânta Ecaterina (cu oprire la biserica Sfânta Ecaterina), strada Bibescu Vodă, Colina Bucuriei și se va încheia la Catedrala Patriarhală (în jurul orelor 17:45), unde pelerinii vor fi întâmpinați de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Sfințirea ramurilor de salcie

Pelerinajul de Florii din Capitală, de sâmbătă, va avea două momente principale, după cum urmează:

Orele 16:00 – la Mănăstirea Radu Vodă va avea loc sfințirea ramurilor de salcie, care vor fi apoi oferite credincioșilor prezenți;

Orele 16:15 – plecare în procesiune de la Mănăstirea Radu Vodă spre Catedrala Patriarhală.

Opririle de până la momentul sosirii la Catedrala Patriarhală

Traseul procesiunii prevede că, până ca participanții la acest pelerinaj să ajungă la Catedrala Patriarhală, să existe opriri la Catedrala mitropolitană Sfântul Spiridon – Nou și la biserica Sfânta Ecaterina. La Patriahie, pelerinii urmează să fie întâmpinați de către Patriarhul Daniel.

Mai precis, conform aceleiași surse, pelerinajul va cuprinde trei opriri, astfel:
Orele 16:45 – la Catedrala mitropolitană Sfântul Spiridon – Nou, procesiunea va fi întâmpinată de preoții și credincioșii de la această biserică;

Orele 17:15 – la biserica Sfânta Ecaterina, procesiunea va fi întâmpinată de preoții profesori și studenții de la Facultatea de Teologie Justinian Patriarhul din București;

Orele 17:45 – sosire la Catedrala Patriarhală, unde pelerinii vor fi întâmpinați de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care va sfinți icoana praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, va rosti rugăciunea de binecuvântare a pelerinilor și va adresa un cuvânt de învățătură.

Ultimele stiri

  • Vara începe „în forță”! La ce valori vor ajunge temperaturile zilele următoare. Șefa ANM: „Înseamnă deja pragul unei zile de caniculă”
  • Alertă alimentară în România. Sortiment de pește, retras de la rafturi de un cunoscut hipermarket/Care e motivul
  • Cresc veniturile populației în urma măsurilor PSD: românii iau mai multe credite, pe dobânzi mai mici
  • Fluctuațiile la prețul energiei nu-i afectează pe români: Guvernul Ciolacu păstrează plafonarea prețurilor până în primăvara lui 2025
  • Ucrainean reținut de DNA Constanța, pentru cumpărare de influență/Prins în flagrant
  • El a câștigat finala „Românii au talent”, sezonul 14! Tânărul pleacă acasă cu marele premiu de 120.000 de euro – VIDEO
  • Suma uriașă pe care a Trump a câștigat-o în 24 de ore după condamnare. „Sistemul nostru digital de strângere de fonduri a fost copleşit”
  • Imagini dramatice în Italia! Trei tineri, filmați în timp ce se țin în brațe, înainte de a fi luați de ape/Mașina lor, cu numere românești
  • Horoscop 1 iunie 2024. Comunicarea este cheia astăzi
  • Momente de spaimă! Un autocar cu zeci de copii a luat foc pe autostrada A10, în judeţul Alba
  • Exit mobile version