AcasăNewsPeisaj de iarnă autentică la Rânca, la mijlocul lui aprilie! VIDEO

Peisaj de iarnă autentică la Rânca, la mijlocul lui aprilie! VIDEO

Peisaj de iarnă autentică la Rânca, la mijlocul lui aprilie! VIDEO (sursa foto: captură video)

Vremea continuă să fie capricioasă, e cât se poate de clar. Cei mai mulți români încă așteaptă să apară zilele însorite, cu temperaturi plăcute, specifice lunii aprilie, care să îndemne la plimbare. Alții încă nu pot scoate din garderobă hainele groase, de iarnă. Iar șoferii au încă montate cauciucurile de iarnă, pentru că e zăpadă pe drum.

Un tablou cu o mare de alb, în plină lună de primăvară. Chiar dacă am ajuns deja la mijloc de aprilie, a doua lună de primăvară calendaristică, la Rânca, în județul Gorj, peisajul pare demn de o iarnă autentică. Un peisaj idilic, până la urmă, pentru turiștii cărora le place zăpada.

În zonă a tot nins, astfel că la Rânca stratul de zăpadă atinge aproape un metri, conform stirileprotv.ro. Dată fiind situația generată de vremea rece și de precipitațiile specifice sezonului de iarnă, pare-se că va mai trece o vreme până când se va redeschide circulația pe tronsolul dintre Rânca și Obârșia Lotrului al Transalpinei. ”Anul ăsta cred că e târziu, mai sunt două săptămâni până la Paști și 1 Mai și nu cred că se mai poate face nimic, indiferent ce utilaje vor să bage. (…) Încă avem strat de peste 60 – 80 de centimetri, iar pe Transalpina probabil ajunge undeva la 2-3 metri”, a declarat cabanierul Constantin Pănescu, la postul TV amintit.

VEZI imagini live din stațiunea Rânca AICI și AICI.

Ca urmare, în cazul în care vă faceți planuri pentru vacanța de Paști, e bine să aveți în vedere prognoza și să vă adaptați atât la nivel vestimentar, cât și al pregătirii mașinii personale, în funcție de peisajul pe care îl veți întâlni la nivelul destinațiilor alese pentru a petrece zilele libere de la începutul lunii mai.

227 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger