AcasăNewsPedofilul olandez, o avere extrem de mare

Pedofilul olandez, o avere extrem de mare

Johannes se pare că a mai făcut și alte victime în România

 

Johannes Visscher, suspectul din cazul fetiței ucise în Gura Șuții avea o avere suspect de mare. Presa din Olanda susține că acesta avea un comportament tipic pentru cei care ascund de Fisc banii din trafic de droguri și pornografie infantilă. Jurnaliștii spun că sunt multe probleme legate de Johannes.

Johannes se pare că a mai făcut și alte victime în România

Conform acestora, în urmă cu zece zile, în Amsterdam, un avocat a fost împușcat în plină zi, pe stradă, de un atacator care s-a făcut repede nevăzut de la locul faptei. Avocatul îl reprezenta pe un martor-cheie într-un proces contra unui lord al drogurilor din Olanda, iar Johannes Visscher era suspect în acestă cauză. Mai mult, cu câteva luni în urmă, în subsolul unei case dintr-un orășel olandez, poliția a descoperit un laborator de droguri, cu tot ce-i trebuie, inclusiv cu un loc de recreere pentru lucrători. Oficiali de la Ministerul Public din Olanda folosesc, descriind starea de fapt, expresia „narco-stat”, adică traficul de droguri a scăpat de sub control. Cei din Olanda care s-au ocupat de caz au stabilit că Fiscul nu a luat măsuri pentru a stabili care este sursa banilor și că oamenii de la Administrație se lasă ușor păcăliți pentru a ascunde astfel de situații. Olandezii atrag atenția că metodele prin care traficanții ascund banii sunt diverse. De exemplu,  cumpără proprietăți în sate, deschid restaurante, cafenele sau baruri unde nu intră nimeni. La începutul acestui an, Johannes Visscher a vândut un apartament din Nijmegen, de 135.000 de euro, și a cumpărat, la scurt timp, proprietatea din Beers, Grensweg 2, la prețul de aproape 500.000 de euro.

Sinucidere suspectă

Despre sinuciderea pedofilului, anchetaltorii din țara lalelelor spun că n-au vrut “deces din cauza poliției” și au insistat că moartea lui Visscher a fost sinucidere și că suspectul nu știa că a fost urmărit. Altfel, decesul ar fi fost înregistrat ca “deces de pe urma acțiunii poliției”. Toate informațiile culese de anchetatorii olandezi, de la locuința lui Visscher, au fost trimise anchetatorilor români, spun surse apropiate poliției din Brabantul de Nord. Partea de anchetă din România pare a fi cea decisivă. La locuința lui Visscher, în Beers, au rămas de pază un sculptor japonez, care face mulaje din bronz pe crăpăturile din asfalt, și câinele lui.

author avatar
Ramona Feraru
327 afisari

1 COMENTARIU

  1. Nimic despre e pedofilul politic Petrov cel turnator. Uni ucid copile altii destine istorice.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger