Cauta

Pedepse majorate pe timpul stării de urgență!

Ministrul Justiției  a declarat, ieri, că pedepsele aplicabile în cazul infracţiunilor săvârşite în timpul stării de urgenţă se vor majora. Este vorba despre infracțiunile penale. Astfel că, cei care fură, tâlhăresc sau lovesc o persoană pot primi ani grei de închisoare.

Carantina te poate duce în spatele gratiilor pentru muți ani

”Potrivit Codului Penal, orice infracţiune săvârşită împotriva unor persoane vulnerabile, bolnave, poate fi pedepsită în regim agravat. La pedeapsa prevăzută de lege pentru respectiva infracţiune se poate adăuga un spor de 2 ani de închisoare”, transmite Ministerul Justiţiei. Cei din MJ care au studiat aceste aspecte au stabilit că pedesele pentru astfel de infracțiuni se pot majora în situația de urgență instituită de președintele Iohannis. Conform datelor publicate în Monitorul Oficial, pentru furtul calificat, dacă infractorul a profitat de starea de vulnerabilitate a persoanei vătămate datorată stării de sănătate, cum este boala COVID-19, pedeapsa este de 7 ani închisoare. Tâlhăria, o altă infrcțiune dar care poate fi săvârşită prin folosirea de substanţe paralizante, ”care a avut ca urmare vătămarea corporală sau moartea victimei, dacă infractorul a profitat de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată coronavirusului, se pedepseşte cu un maximum 12, 14 ori 20 de ani închisoare. Pe de altă parte, cei care lovesc o persoană care va avea nevie de peste 90 de zile de spitalizare în această perioadă pot primi peste 20 de ani de închisoare. ”Potrivit Codului Penal, pentru concursul de infracţiuni se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite”, mai arată MJ. Sunt pedepsite sever, pe durata stării de urgenţă, intrarea ilegală în ţară şi încercările unor persoane de a distorsiona stocurile şi vânzarea unor produse esenţiale în contextul pandemiei.

Ultimele stiri

  • Veşti bune pentru românii care desfăşoară aceste activităţi profesionale. Ocupaţia lor se va calcula la vechimea în câmpul muncii
  • Emmanuel Macron, la un pas să ducă NATO în conflict direct cu Rusia. Preşedintele Franţei a vorbit din nou despre un eventual război
  • Cine este Nemo, cântăreţul non-binar care a câştigat finala Eurovision 2024 (VIDEO)
  • Horoscop – duminică, 12 mai 2024. Vreţi să împăcaţi pe toată lumea, dar cu cineva tot veţi intra în conflict!
  • Fermierii din Vrancea au ajuns la disperare. Bieţii oameni au crezut că rachetele anti-grindină alungă ploaia şi le-au atacat cu pietre! (VIDEO)
  • Medicii de la Spitalul Foișor au făcut anunţul despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Fanii actorului, fără reacţie!
  • Mugur Isărescu încasează o pensie uriaşă de la statul român. La aceşti bani se adaugă salariul incredibil şi indemnizaţia de la Academia Română
  • Se schimbă buletinele, în România! Modificări la CNP, după punerea în funcțiune a Sistemului Informatic Integrat
  • Joe Biden, ameninţat cu punerea sub acuzare! Liderului de la Casa Albă i se aduc acuze foarte grave
  • Pensionarii vor întoarce banii cu lopata. Categoria care are dreptul la dublă recalculare. Vezi dacă eşti pe lista lor!
  • Exit mobile version