Cauta

Pedelistii l-ar rastigni pe Blaga, dar nu au lider de schimb

Incinsi de esec, mai multi pedelisti ar vrea sa-i ia gatul lui Vasile Blaga. Caruia unii dintre colegii de partid nu au ezitat sa-i ceara deja demisia.

Pedelistii arunca in carca lui Vasile Blaga responsabilitatea pentru esecul electoral

O relatie in cel mai bun caz rece cu Traian Basescu si o infrangere rasunatoare in alegeri, acesta este bilantul celor cinci luni de mandat al lui Vasile Blaga in fruntea PDL. Perioada in care ”aripa Boc” a fost nevoita sa dea in marsarier si sa intre in silenzio stampa, pentru a nu fi luata la refec de noua conducere a partidului.

Iata insa ca rezultatul lamentabil de duminica a distrus definitiv aura de lider eficient avuta de Blaga, moment exploatat imediat de adversarii sai interni. Care vorbesc, neoficial deocamdata, despre posibilitatea revenirii lui Emil Boc in fruntea PDL. ”Daca ramaneam cu Boc si candidam sub sigla PDL treceam de 20%”, acuza acestia, adaugand in context si cateva ”urari” pentru ceata de moralisti dominata de Monica Macovei. ”E bine cand noi, curatati de corupti, luam 16%, iar Stan (Ion Stan, PSD) ia 67%. E foarte bine”, concluzioneaza amar pedelistii. La fel de adevarat este ca nu toti democratii s-au napustit pe Vasile Blaga, ci unii vor ca lucrurile sa fie mai intai bine judecate la rece. Abordare care este insa doar la prima vedere favorabila actualului lider, din moment ce Blaga este pasuit doar din cauza ca pedelistii nu au niciun lider de schimb. In plus, o lupta interna pentru putere s-ar putea solda cu noi dezertari din partid, pericol care planeaza oricum asupra PDL-ului in viitoarea legislatura.

Blaga recunoaste ca itele PDL-ului sunt tare incurcate, dar spune ca simpla sa demisie nu va rezolva nimic. Solutia avansata de el: trecerea imediata la ”reconstruirea partidului” si alegerea unei noi conduceri in primavara. Iar ca supapa imediata a nemultumirilor a fost convocat, vineri, Colegiul Director, reuniune dedicata pedelistilor care vor sa-si verse oful direct in urechile sefilor.

[poll id=”412″]

Ultimele stiri

  • UGIR-1903: Ce procent din PIB merge către Ucraina și Republica Moldova? Opriți finanțările nejustificate și falimentarea României!
  • Cum va fi vremea până spre final de septembrie. ANM, prognoza actualizată pentru următoarele patru săptămâni
  • VIDEO. Vulcanul ETNA a erupt din nou. Autoritățile italiene au emis o alertă pentru traficul aerian
  • Cu cât a scăzut cea mai mare pensie din România, după impunerea contribuţiei pe sănătate. Top 10 pensii
  • Cât costă rechizitele școlare în acest an. Reale provocări pentru părinți: cheltuielile sunt considerabile
  • Ministrul Educației spune că probabil anul școlar va începe cu un boicot: „Nu știu de ce anvergură”
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 26 august 2025 – E posibil să demarați un proiect
  • Alege ce citești
  • Zelenski și pacea – incompatibilitate
  • Exit mobile version