Cauta

Pe cine susține ALDE la șefia Senatului. Meleșcanu riscă excluderea, dacă acceptă funcția

Liderul formațiunii din care face parte fostul ministru de Externe, despre care s-a aflat încă din ziua precedentă că are sprijinul social-democraților pentru a ajunge în fruntea Senatului, a fost cât se poate de clar când a spus că Teodor Meleșcanu “nu poate să accepte această susținere ca membru ALDE”, dat fiind faptul că partidul din care face parte propune pe altcineva pentru acest post.

Pe cine susține ALDE la șefia Senatului. Meleșcanu riscă excluderea, dacă acceptă funcția - Ziarul NationalCălin Popescu Tăriceanu a subliniat că, după o ședință de aproape două ore avută marți la partid, cu o “majoritate zdrobitoare”, s-au votat două aspecte. Primul ca senatorul Ioan Popa să fie candidatul oficial susținut de ALDE pentru funcția rămasă vacantă după demisia lui Tăriceanu, și a doua referitor la “pierderea calității de membru ALDE pentru persoanele care, fără acceptul sau susținerea partidului, acceptă funcții publice la nivelul Guvernului, Parlamentului sau alte instițuții, conform prevederilor statutare”. Pe scurt, mesajul partidului pentru Teodor Meleșcanu a fost acela că dacă este tentat să accepte susținerea PSD pentru președinția Senatului riscă excluderea din ALDE.

Ultimele stiri

  • Comunicat de presă COMUNA SALCUTA
  • Geopolitica microprocesoarelor, lecție dură pentru Europa
  • Directorul general al TAROM și-a dat demisia
  • Criză în reciclarea plasticului: UE strânge șurubul importurilor ieftine după închiderea fabricilor
  • Concert de Crăciun la Suceava: glasurile copiilor au unit generațiile, într-un eveniment susținut de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
  • Inteligenţa Artificială, încă o enigmă pentru mulţi români, deşi ţara noastră se află în topul european al conectivităţii la Internet
  • Spargere dată ca-n filme, la Cluj-Napoca: s-a deghizat în livrator de mâncare şi a folosit o “cheie mincinoasă”. A furat 41.000 de euro
  • Programul supermarketurilor de Crăciun 2025. Ce orar vor avea magazinele Kaufland, Lidl, Carrefour, Mega Image, Auchan şi Penny
  • Catedrala Mântuirii Neamului se redeschide pentru credincioşi cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Patriarhia Română a anunţat şi programul
  • Primele imagini de la locul în care s-a prăbuşit avionul care îl transporta pe Șeful Statului Major al Libiei. Oficialul a murit când pleca din Turcia
  • Exit mobile version