Sunteti stangaci sau dreptaci? La intrebarea asta, tentatia e sa raspunzi in functie de mana cu care scrii. Dar exista si alte „lateralizari” ale corpului, independente de mana cu care tii stiloul. Ele sunt mai mult sau mai putin cunoscute: piciorul cu care lovesti mingea, sau cu care bati pamantul atunci cand sari, ochiul cu care tintesti, sau o parte predilecta spre care te apleci cand saruti.
Se stie de cativa ani ca majoritatea oamenilor care se saruta pe gura apleaca capul pe partea dreapta, fara vreo legatura cu mana cu care scriu sau cu piciorul cu care suteaza, scrie Pierre Barthelemy pe blogul sau „Globule et Telescope”, gazduit de Slate.fr.
Exista o lateralizare la fel de evidenta precum cea a sarutului si la fel de necunoscuta: a partii corpului pe care legeni copilul. Numeroase studii au aratat ca, instinctiv, mamele, dar si tatii, tineau bebelusul pe partea lor stanga pentru a-l linisti, a-l alina, a-l legana sau a-i canta un cantecel. Intre 7 si 8 persoane din 10 au ca parte predilecta stanga pentru a legana copilul.
Cineva ar putea observa ca aceasta proportie corespunde celei a dreptacilor in societate si ca explicatia este ca isi lasa mana dreapta libera pentru diverse actiuni. Bine gandit, dar neadevarat!
Intr-un studiu din 1973, consacrat relatiilor dintre mama si nou-nascut, psihologul american Lee Salk a aratat ca stangacele tineau si ele copilul tot pe stanga, ca si dreptacele. Pentru Salk, care a fost foarte preocupat de rolul batailor inimii mamelor in calmarea bebelusilor, tinerea acestora pe stanga are o explicati evidenta: stanga este partea inimii si a tine copilul pe stanga ii permite sa auda mai bine acest ritm care l-a leganat vreme de noua luni de viata intrauterina.
James Huheey merge si mai departe. El a sugerat in 1977 ca lateralizarea mainilor are chiar aceasta explicatie: tinand natural copiii pe stanga, omul si-am dezvoltat abilitatea mainii drepte in cursul evolutiei. Tot acest interesant edificiu s-a prabusit oarecum atunci cand s-a constatat stiintific ca a tine copilul pe stanga nu-l facea sa auda mai bine bataile inimii decat daca ar fi fost tinut pe dreapta. Si, mai ales, ca bebelusul este mult mai receptiv la vocea mamei dacat la tic-tac-ul inimii ei.
Asadar, din ce motiv leganam copilul cu predilectie pe partea stanga? Cauzele acestei lateralizari subtile s-ar putea gasi mai curand la nivelul creierului, scrie Barthelemy. Asa cum am aratat, comunicarea dintre mama si copil se realizeaza mai cu seama prin voce. (S-a obervat chiar ca mamele surde baiguiau catre copil, ca si cand instinctul le-ar fi comandat sa ii vorbeasca.) Or, fiecare emisfera cerebrala indeplineste sarcini diferite in tratarea semnalelor vocale primite.
Stanga (dominata de urechea dreapta) controleaza mai cu seama semnificatia cuvintelor, gramatica etc, in vreme ce dreapta (dominata de urechea stanga) este mai curand sensibila la intonatie, la melodie. Cand bebelusul este tinut pe partea stanga, sunetele pe care le produce sunt captate de urechea stanga a mamei si, invers, copilul, care este inca departe de a intelege subtilitatile limbajului si este sensibil la „melodia” vocii, are urechea sa stanga „libera” in vreme ce cea dreapta este acoperita de contactul cu corpul mamei.
Potrivit acestei ipoteze, a legana bebelusul pe partea stanga ar favoriza si ar dezvolta comunicarea afectiva intre mama (sau tata, sa nu uitam) si copilul sau. Sunetul nu ar fi insa singurul element care determina aceasta comunicare (si deci aceasta lateralizare). Semnalele vizuale ar intra si ele in aceasta logica. La majoritatea oamenilor, emisfera dreapta a creierului (deci mai legata de campul vizual stang) este cea care interpreteaza expresiile fetei.
Totul se petrece deci in capul parintelui. Un tulburator indiciu suplimentar a fost adus de cercetari asupra psihologiei proaspetelor mame. In caz de depresie, de violente conjugale sau de tulburari emotionale, comunicarea mamei cu bebelusul, ascultarea acestuia sufera. In aceste momente tensionate, mamele au de altfel tendinta mai accentuata de a-si tine copilul tine pe partea dreapta.
