AcasăNewsPatru români mor în fiecare oră din cauza AVC!

Patru români mor în fiecare oră din cauza AVC!

România are cea mai mare mortalitate cauzată de accidentele vasculare cerebrale din Europa, cu o incidenţă crescută la tineri.

În România, AVC-ul este prima cauză de invaliditate şi a doua cauză de mortalitate în rândul populaţiei, iar un studiu recent care analizează evoluţia bolii la noi în ţară semnalează că unu din şase români va face un AVC. „Patru români mor în fiecare oră din cauza AVC. În România, accidentul vascular cerebral reprezintă a doua cauză de mortalitate – 21,64% şi dizabilitate – 11,34%, cu un cost anual pentru statul român de aproximativ 657 milioane euro. Incidenţa bolii a crescut îngrijorător în rândul persoanelor tinere, cu vârste de peste 20 de ani.Cheltuielile directe şi indirecte ajung să reprezinte aproximativ 0,4% din PIB”, spune Gheorghe Iana, preşedintele Societatăţii  Naţionale de Radiologie Intervenţională din România (SNRIR). Studiile realizate de SAFE (Stroke Alliance for Europe) arată că până în 2035 numărul europenilor afectaţi de AVC va creşte cu 34%, numărul celor care vor muri din cauza bolii va creşte cu 45%, iar al celor care vor trăi cu AVC ca boală cronică va creşte cu 25%. „Un AVC apare atunci când ţesutul cerebral este privat de oxigen şi nutrient din cauza întreruperii circulaţiei sângelui. Lipsită de oxigen, materia cenuşie moare după câteva minute şi nu mai poate fi recuperată niciodată. Deteriorarea sau moartea celulelor provoacă o simptomatologie clară în părţile corpului care sunt controlate de părţile creierului afectate de accidental vascular cerebral. Timpul este cel mai important în cazul pacientului care suferă un AVC, el având maximum şase ore la dispoziţie să ajungă într-o unitate spitalicească pentru a fi tratat, astfel încât să i se salveze viaţa şi să rămână cu cât mai puţine sechele”, au explicat reprezentanţii SNRIR. Dacă nu se reaţionează în timp util, pacienţii care suferă de AVC mor sau rămân cu invaliditate sau cu sechele majore care-i fac dependenţi de o altă persoană.

author avatar
Andrei Coman
346 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger