AcasăNewsPatriciu, arestat la ordinele date din biroul lui Băsescu

Patriciu, arestat la ordinele date din biroul lui Băsescu

 

Radu Cristescu, fost vicepreşedinte PMP, care s-a înscris recent în PSD, a făcut acuzații grave la adresa fostului președinte Traian Băsescu. Cristescu a povestit că are detalii incendiare de la sora sa, Adriana Cristescu, fost procuror la Parchetul General, cea care l-a reținut pe Dinu Patriciu pentru 24 de ore. Radu Cristescu a susținut că omul de afaceri Dinu Patriciu a fost arestat la ordinul lui Băsescu, decizia fiind luată chiar în cabinetul său de la Cotroceni.

Dinu Patriciu, victima fostului președinte Traian Băsescu, zis ”Petrov”

„Orice arestare, orice dosar și orice condamnare a unui om important sau dușman al lui Traian Băsescu se dădea în birou la el. Sora mea a fost procuror DIICOT și DNA. Sora mea l-a arestat pe Dinu Patriciu, la ordinul lui Băsescu”, a  declarat politicianul. Dinu Patriciu a fost reținut pe 27 mai 2005, după nu mai puțin de 13 ore de audieri. Procuroarea Adriana Cristescu este cea care a instrumentat, prima oară, acest dosar și l-a făcut să plângă pe Dinu Patriciu, atunci când a dispus încătușarea acestuia. Omul de afaceri a fost, însă, eliberat de instanță  după 24 de ore. Dinu Patriciu a murit în august 2014, într-un spital din Londra.

author avatar
Ramona Feraru
977 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger