Comisia privind statutul alesilor din Parlament a adoptat, luni seara, raportul cu amendamente la proiectul privind statutul deputatilor si al senatorilor. S-a pastrat, printre altele, prevederea ca cererea de retinere, arestare sau percheztie sa contina motive concrete si temeinice.
Potrivit noului proiect, cererea de retinere, arestare sau perchezitie a parlamentarilor va trebui sa contina indicarea cazului prevazut in Codul de procedura penala, dar si motivele concrete care justifica luarea masurii de retinere preventiva sau dispunerea perchezitiei.
„Cererea de retinere, arestare sau perchezitie a deputatului ori a senatorului se adreseaza de catre ministrul justitiei presedintelui Camerei din care deputatul sau senatorul face parte, pentru a fi supusa aprobarii plenului Camerei respective, in temeiul art. 72 din Constitutia Romaniei, republicata. Cererea trebuie sa contina indicarea cazului prevazut de Codul de procedura penala si motivele concrete si temeinice, care justifica luarea masurii preventive sau dispunerea perchezitiei”, se arata in raportul adoptat de Comisia permanenta privind Statutul.
La aceasta prevedere, ajunsa luni si in Comisiile juridice reunite ale Camerei Deputatilor si Senatului, a fost depus un alt amendament care propune ca cererea sa contina „temeiurile de fapt si de drept”.
„Cererea trebuie sa cuprinda temeiurile de fapt si de drept care atesta indeplinirea cerintelor legale pentru luarea masurii retinerii sau arestarii, dupa caz, respectiv existenta indiciilor temeinice care justifica necesitatea efectuarii perchezitiei”, spune amendamentul.