AcasăNewsParlamentarii USR interzic si tigara electronica

Parlamentarii USR interzic si tigara electronica

Aflata in plina dezvoltare, piata tigarilor electronice primeste o lovitura grea

Tigarile electronice ar putea fi supuse acelorasi interdictii ca si tigarile normale, potrivit unui proiect de lege initiat de parlamentarii USR. Motivatia legiuitorilor este aceea ca gestul de fuma, chiar daca vorbim despre tigari electronice, ar putea fi copiat, mai tarziu, de copii.

Aflata in plina dezvoltare piata tigarilor electronice primeste o lovitura grea

Vanzarea tigarilor electronice va fi interzisa copiilor care nu au indeplinit varsta de 18 ani, iar fumatul tigarilor electronice nu va fi permis in spatiile publice inchise, in institutii sau in locurile de joaca, se arata intr-un proiect de act normativ initiat de deputatii si senatorii USR. Totodata, persoanele juridice care produc, importa sau achizitioneaza tigari electronice vor achita catre Ministerul Sanatatii o taxa de 25 de lei pentru 1.000 de bucati, fapt ce va duce la scumpiri ale acestor produse. ”Problema nu este a expunerii la fumul tigarii electronice, care nu este atat de nociv ca tigara obisnuita. Problema este a expunerii minorilor la gestul de a fuma, care este contagios. Copilul are astfel de trei ori mai mari sanse de a fuma la randul lui, decat copilul care nu este expus acestui gest. Nu este vorba de a inhala de la altcineva, ci de separarea copilului de gestul in sine de a fuma. Sunt tari in care este reglementat si lucrul acesta, cum sunt Danemarca si Irlanda. Nimeni nu interzice fumatul in spatiul public nici a tigarii obisnuite, nici a tigarii electronice, pe strada este permis”, ne-a declarat senatorul USR Adrian Wiener.

Peste 30.000 de copii fumeaza zilnic

Statisticile din expunerea de motive a proiectului de act normativ arata ca procentul elevilor care fumeaza curent tigari electronice este egal cu al celor care fumeaza tigari obisnuite. Totodata, mai mult de 30.000 de copii de 15 ani fumeaza zilnic tigari clasice. Varsta de la care oamenii se apuca de fumat a scazut considerabil, astfel ca 35,7% dintre copiii cu varste cuprinse intre 13 si 15 ani afirma ca au fumat cel putin o data, iar dintre acestia, 28% au facut acest lucru inainte de varsta de 10 ani. Potrivit ultimelor date, in Romania peste 477.000 de copii cu varste cuprinse intre 10 si 18 ani au incercat sa fumeze cel putin o data.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
1.827 afisari
Zenville

Ultimele știri

Programul Gabrielei Firea pentru Primăria Capitalei. Aeroport în sudul Bucureștiului și dezvoltarea/extinderea rețelei de metrou, printre promisiuni

Senatorul Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Generală a Bucureștiului și-a prezentat Programul de guvernare locală 2024 – 2028. Candidatul PSD își propune să...

Imagini incredibile cu rapperul american Sean Diddy când îşi bate iubita cu sălbăticie pe holurile unui hotel (VIDEO)

Cassie Ventura, fosta iubită a lui Sean Diddy, i-a intentat proces artistului și-l acuză, printre altele, de viol. O înregistrare video din 2016 îl...
proger