AcasăNewsParintii victimelor din Colectiv: "E o durere inghetata"

Parintii victimelor din Colectiv: „E o durere inghetata”

Ceremonii de pomenire a celor 64 de tineri care si-au pierdut viata in urma incendiului din Colectiv in 2015 au fost oficiate ieri dimineata, dar speranta celor care i-au pierdut pe cei dragi este tot mai mica. „E o durere inghetata”, a spus Ruxandra Geambasu, mama Ioanei Victoria.

Primul parastasul de trei ani pentru cei 64 de tineri a avut loc, dupa Sfanta Liturghie, in curtea bisericii Sfantul Nicolae – Brosteni, unde a fost ridicat in 2017 monumentul funerar dedicat de Arhiepiscopia Bucurestilor vesnicii pomeniri a celor decedati. Al doilea parastas a avut loc in Piata Bucur, in imediata apropiere a locului tragediei.

Eugen Iancu, presedintele Asociatiei Colectiv, a raspuns fiecarei intrebari care ii era adresata. „Au fost trei ani grei”, a spus tatal care l-a pierdut in 2015 pe Alexandru Iancu. Intre doua serii de intrebari, s-a scuzat si a traversat intersectia intr-un colt in care se aflau alti doi parinti pe care ii recunosteai dupa durerea mocnita care le umbrea chipurile. Ruxandra Geambasu este mama Ioanei Victoria. „Daca n-ar fi ramasitele Ioanei la Ghencea Militar, as fi plecat de mult din tara, dar asa trebuie sa ma duc sambata acolo. Este momentul din care imi iau eu energie”, a declarat ea pentru Mediafax. Este medic si experienta sa in spital a facut sa resimta si durerea de a-si vedea profesia pusa in balanta cu suferinta parinteasca. „Mi-e rusine ca am servit tara asta de la 1 noiembrie 1990, cand mi s-a facut incadrarea ca stagiar la Spitalul de Urgenta Floreasca. La 1 noiembrie 2015, implineam 25 de ani de munca. Maine-poimaine o sa fac 28. Mi-e rusine ca m-am comportat atunci la spital mai mult ca un parinte, nu ca un doctor. Era un fel de anestezie. Sigur ca stiam de infectiile intra-spitalicesti, dar nu stiu de ce aveam credinta ca Dumnezeu o sa ne ocoleasca si o sa aiba grija si toti copiii or sa deschida ochii si or sa plece ca Frumoasa din Padurea Adormita, ca nu aveau motive sa moara. Cand lucrurile au inceput sa devina evidente… in directia proasta, au aparut fel de fel de complicatii administrative. Cei din strainatate nu mai primeau pacientii ca in primele zile, incepusera sa constientizeze ca isi dinamizeaza spitalele cu bombele bacteriologice romanesti. Microbii si-au facut treaba si i-au omorat pe toti intre 16 si 21 noiembrie, intr-un mod despre care, daca cineva o sa aiba curiozitatea sa faca o lucrare stiintifica, o sa vada ca totul s-a petrecut ca la carte, ca la cartea de medicina. Nu ca la Codul Penal”, a mai spus aceasta. „Asta e durere cronica. Fata de durerea acuta, de la inceput, care era arzatoare, acum este o durere inghetata, e o durere de piatra care poate sa stea oricat pe marginea drumului, care se lasa calcata, plouata”, a spus Ruxandra Geambasu.

author avatar
Andrei Coman
225 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger