Toti pasagerii de pe Norman Atlantic au fost evacuati, a anuntat, ieri, Paza de Coasta italiana. In urma incendiului care a cuprins, duminica, nava, cel putin sapte persoane au murit.
Seful guvernului italian, Matteo Renzi, a confirmat ieri numarul victimelor, multumindu-le salvatorilor italieni, greci si albanezi pentru ca au evitat ”o hecatomba” pe mare. Ramane in prezent ca epava lui Norman Atlantic sa fie remorcata. Nava transporta 487 persoane (422 de pasageri). Parchetul din Bari a anuntat deschiderea unei anchete penale pentru a stabili cauzele incendiului care s-a declansat, duminica dimineata, pe puntile inferioare ale feribotului, unde se aflau vehicule, intre care mai multe camioane-cisterna ce transportau ulei. Intre timp, mai multi pasageri au reclamat postului italian SKYTG24 ca echipajul nu a reusit sa puna la apa decat o singura salupa de salvare, in timp ce altii au considerat ca Norman Atlantic nu trebuie sa plece in cursa in conditii meteo extrem de dificile.