Cauta

Papa Francis s-a căutat de coronavirus

Din fericire, Suveranul Pontif a avut rezultat negativ la testul pentru coronavirus, dar din cauza extinderii epidemiei, întâlnirea liderilor politici, culturali şi religioşi ai lumii pentru a semna “Un pact global pentru educaţie”, ce urma să se desfăşoare la Vatican în perioada 10-17 mai, a fost reprogramată pentru intervalul 11-18 octombrie.

Papa Francis s-a căutat de coronavirus - Ziarul NationalPapa are o răceală uşoară  şi şi-a anulat pentru prima dată de la alegerea sa la conducerea Bisericii Catolice participarea la o tradiţională reculegere spirituală, organizată alături de alţi prelaţi din Curia în Ariccia, la sud de Roma. “Din păcate, o răceală mă obligă să nu particip în acest an la reculegerea de Postul Paştelui. Îmi voi continua reculegerea aici”, declarase Francisc. Duminică , el a apărut pentru prima oară în public după “o uşoară indispoziţie” anunţată de Vatican. Suveranul pontif şi-a făcut apariţia la o fereastră a Palatului Apostolic din Vatican pentru a se adresa miilor de credincioşi reuniţi în piaţa Sfântul Petru cu ocazia mesajului şi binecuvântării papale din fiecare duminică. Aceasta a fost prima apariţie publică a papei Francisc după slujba organizată de Miercurea Cenuşii la Roma, pe durata căreia înaltul prelat a tuşit şi a strănutat de mai multe ori. Italia se confruntă cu cea mai gravă epidemie de Covid-19 din Europa, soldată până în prezent cu 52 de morţi şi peste 2.000 de cazuri de infectare.

Ultimele stiri

  • Plus TVA
  • Horoscop 16 ianuarie 2026 – Astăzi faci ca totul să pară mult mai ușor
  • Alege ce citești
  • „Reforma” lui Bolojan: PNL coboară sub USR în sondaje!
  • Standardele europene au distrus cel mai autentic Jeep
  • Revoltă totală în MApN. Militarii români au transmis SUA că vor refuza să lupte în Groenlanda
  • Circul transparenței la Mediu, praf în ochi. Postul de șef la Apele Române, blocat pe modelul lui Iohannis
  • Tabăra lui Alonso ripostează în războiul de la Real – “Vinicius e de vină!”
  • Spitalizările de zi intră în regimul analizelor medicale. Se fac doar până se termină fondurile
  • UE a virat la dreapta. Ce trebuie să facă centriștii
  • Exit mobile version