AcasăNewsPanică la Otopeni. Bancă atacată în plină noapte. Jefuitorii sunt liberi

Panică la Otopeni. Bancă atacată în plină noapte. Jefuitorii sunt liberi

La primele ore ale dimineții de marți, 8 septembrie, hoții au „spart” o bancă din Otopeni.

Potrivit autorităților, la ora 4:55, sediul BCR din Otopeni a fost distrus după ce din cauza a două explozii provocate de hoți.

Infractorii au avut intenția de a fura banii din două bancomate ale băncii

„În jurul orei 5,00, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că la parterul unui bloc din oraşul Otopeni a avut loc o distrugere. La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii oraşului Otopeni împreună cu efective de pompieri şi specialişti din cadrul IGPR, precum şi conducerea IPJ Ilfov, pentru efectuarea de activităţi specifice”, informează Biroul de presă al IPJ Ilfov.

Au fost luate măsuri pentru delimitarea perimetrului şi conservarea locului faptei.

„Nu avem incendiu, persoane rănite sau imobile afectate. Totul a fost doar în spațiul băncii și către exterior. Sunt obiecte împrăștiate pe spațiul verde din față. Două apartamente de deasupra băncii sunt nelocuite, erau în renovare. Se desfasoară investigații pe toata zonă, pe o arie de câțiva kilometri, de catre criminaliști cu ridicare de obiecte purtătoare de urme și așa mai departe”, au declarat surse judiciare.

Hoții sunt de negăsit

„Poliţiştii ilfoveni efectuează verificări şi investigaţii pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt şi de drept, cât şi pentru identificarea autorilor şi luarea măsurilor legale care se impun”, arată sursa citată.
Nicio persoană nu a fost rănită, dar au fost înregistrate pagube materiale.

Polițiștii ilfoveni fac verificări și investigații pentru a stabili ce s-a întâmplat și pentru a-i găsi pe autori, potrivit buletin.de .

 

author avatar
Eli Dan Davidescu
711 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger