AcasăNewsPădurile din Maramureș pleacă la export. Schweighofer cumpără tot

Pădurile din Maramureș pleacă la export. Schweighofer cumpără tot

”Importurile” de lemne ale lui Orban pleacă în Austria

Primarii din Maramureș susțin că tot lemnul exploatat din pădurile județului este cumpărat de compania austriacă Holzindustrie Schweighofer. Și asta după ce premierul Orban a afirmat public că România ar importa 80% din lemnul prelucrat.

Lemnul din pădurile maramureșene este cumpărat de Holzindustrie Schweighofer, ne spune primarul comunei Poienile de Sub Munte, Ștefan Oncea. ”Compania austriacă prelucrează buștenii la Sebeș și îi transportă pe calea ferată și pe rutieră în Austria. Acolo este plusvaloarea, că românul, săracul, îl dă lemnul brut la austriac, iar austriacul câștigă pentru că îl prelucrează. Pădurile sunt exploatate de agenții economici din Maramureș și desfacerea o au, în mare parte la Schweighofer, care cumpără tot. Lemnul din Maramureș pleacă la export, nici vorbă că se importă lemn. Cine să importe și de unde? Oamenii de la noi din zonă sunt foarte indignați că se taie pădurile”, ne-a declarat Ștefan Oncea, primarul comunei maramureșene Poienile de Sub Munte. Luna trecută, premierul Orban declara sus și tare că România nu exportă lemn și că transporturile de bușteni filmate de români sunt fake-news-uri. ”România este importator net de masă lemnoasă, am importat milioane de tone inclusiv din Germania, Austria, Polonia, Ucraina. Au fost furtuni foarte puternice şi sunt foarte multe căzături. Din cauza asta, preţul masei lemnoase a coborât destul de mult şi este mai rentabil uneori să achiziţionezi lemn din aceste ţări decât să cumperi lemn care este exploatat în România. Exportul este mult mai mic decît importul de masă lemnoasă. E, de exemplu, campania împotriva companiei austriece Holzindustrie Schweighofer. Cred că 80% din lemnul pe care ei îl procesează la ora actuală este de import”, afirma premierul Ludovic Orban.

Pădurile, apărate doar de cetățeni 

Revolta cetățenilor dintr-un sat maramureșean a arătat că singurul radar al pădurilor care funcționează în România este cel al oamenilor, care încearcă, cu propriile puteri, să stopeze masacrul aurului verde al țării. Oamenii din satul Luhei de Jos, din comuna Poienile de Sub Munte, județul Maramureș, au făcut efectiv o barieră pe șosea, ca să împiedice transportul lemnului furat din pădurile localității. Primarul comunei ne spune că cel care transporta ilegal lemnul mai făcuse acest lucru în repetate rânduri până când localnicii au decis să-l oprească. ”Persoana oprită de cetățeni transporta lemnul fără acte legale și nu era prima oară când făcea acest lucru. Cei de la Direcția Silvică fac cercetări în teren, urmând să vină și cei de la Garda Forestieră să constate neregulile. Pădurarul a fost suspendat din funcție și urmează ca, în urma verificărilor, să se constate ce cantități de lemn au fost sustrase ilegal din pădure. Presiunile sunt foarte mari, cu restricțiile acestea cu lemnul de foc, de interdicție a tăierilor pe timpul verii la specia foioase, pentru că arborii intră în vegetație. La noi, în comună, sunt 3.700 de fumuri și cantitatea necesară de lemn de foc pentru încălzirea locuinței este undeva la 20.000 de metri cubi. Rezerva Ocolului Silvic este undeva la 40.000 de metri cubi, iar din aceasta 27.000 de metri cubi se vând la agenții economici. Problema este alta, că prețul metrului cub este foarte mare, de 250-350 lei, iar oamenii cu venituri mici nu-și permit să-l cumpere. Masa lemnoasă se scoate la licitație, iar pentru persoanele fizice sunt lemne de foc, dar acestea nu sunt nici în zonele cele mai apropiate, adică să fie facile din punctul de vedere al accesului, și nici de calitate, la oameni ajungând lemnele care nu sunt cumpărate de agenții economici”, ne-a precizat primarul comunei Poienile de Sub Munte, Ștefan Oncea.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
2.412 afisari

7 COMENTARII

  1. Vedeti documentarul „Austria vazuta de sus”.Padurile austriecilor sunt intacte.Nu lipseste nici un copac.Hai la prostii de Romani,ca sa jefuim.E plina Romania de cozi de topor.In frunte cu „marele patriot”coada de topor sef.Care a intrat in posesia vilei din Miami,dupa ce i-a „meditat” pe austrieci.Cum sa fure si sa vorbeasca romaneste.La DNA dupa cum se spune,sunt metri cubi nu de busteni,ci de Dosare penale privind jaful din padurile Romaniei.Dosare bagate sub pres,ca si Dosarele Dulapului de lemn dela Cotroceni.Cozile de topor mituite cu te miri ce,in comparatie cu miliardele de Euro cat valoreaza jaful din paduri si nu numai,intermediaza,patroneaza jaful.Sub privirile tampe ale celor care ii voteza.

  2. Multumiri tovarasului Nastase care ne-a pricopsit cu Holzindustrie Schweighofer , mironositul primar PSD , Stefan Oancea , de la Poienile de sub Munte , a intepenit pe post , nu e strain de ce se intampla acolo impreuna cu cei 8 consilieri PSD , din cei 17 in total . Pana in noiembrie 2019 cate miliarde de euro au fost jefuite din paduri sub privirile tampe ale celor care i-au votat pentru punga cu ulei si malai ? Stergem cu buretele si incepem sa inventariem padurea cand nu mai suntem la guvernare ? Doare ca nu mai functioneaza jaful si nu mai avem acces la oala cu smantana ? Orban a declarat ca se interzice exportul in afara Uniunii Europene , in curand se va infiinta un Parchet cu procurori specializati si in domeniul forestier , plus Garda de Mediu , gata , a-ntarcat balaia , nea Caisa Oancea de submunte miorlaie ca nu mai poate fura ca pana acum , doar n-o fi prost sa declare cati tovarasi a ajutat sa-si ridice vile si sa-si umfle buzunarele din chelirea padurilor .

  3. Mai bine sa ia si toata zona de la nord de Carpati, ca sa fie liniste !!!
    Cit despre padurile de acolo, NE DOARE-N COT !!!

  4. si cum e cu austriecii marii ecologisti care nu taie un copac fara autorizatie??????ecologic inseamna sa respecti natura oriunde bai nemernicilor ca apolcalipsa climatica va veni si peste marea austrie si o va matura ca si aici de unde cumparati voi fara numar ca la satra !!!!!!!!

  5. Domnu Sam Padurespazurata,deci daca este interzis exportul de busteni inafara UE,nu se mai jefuiesc padurile? Sau Austria unde zilnic se duc trenuri si tiruri incarcate cu bustenii jefuiti din padurile Romaniei,este inafara UE ?Si daca primarul acela este dela PSD sau dela alt partid,pt. ca protesteaza,trebuie injurat ? Dece nu-_i injuri pe nemernicii,cozile de topor care de ani de zile,patroneza jaful? Sau nu te duce capul,atunci dece te amesteci ?Doar la deruta ?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger