AcasăNewsPădurarii vor pistoale ca ale polițiștilor

Pădurarii vor pistoale ca ale polițiștilor

În ultimii ani, 398 de pădurari au fost atacați de infractori

Silvicultorii vor fi dotați cu arme letale și vor putea să tragă atunci când viața le este pusă în pericol, potrivit legii adoptate de Camera Deputaților. Pădurarii solicită însă pistoale identice cu ale polițiștilor, pentru a se putea apăra, eficient, de infractori.

În ultimii ani 398 de pădurari au fost atacați de infractori

Legea privind Statutul personalului silvic a fost votată de deputați, urmând să meargă la promulgare. Actul normativ le conferă pădurarilor statut special și obligă Romsilva să-i doteze cu arme letale. ”Din 2016 facem demersuri pentru această lege. Până acum lucrurile nu erau puse cap la cap pentru că în Codul Silvic se prevede că paza fondului forestier se face de către personal înarmat conform legii, însă nu exista obligativitatea pentru angajator să doteze personalul silvic. În regulamentul de bază se spune că paza fondului forestier se face de către personal autorizat pentru deținerea de arme. Deci nu era o coerență între cele două acte normative și se lăsa la latitudinea angajatorului dacă îi dotează sau nu cu arme. Foarte mulți dintre colegii noștri aveau aviz de port-armă, însă nu aveau arme. Noi asta ne-am dorit, ca, prin modificarea statutului, să devină obligatorie dotarea și să nu mai existe situații în care să aibă de ales. Pentru că dacă vrei să asiguri integritatea fondului forestier trebuie să îți asumi că porți o armă cu toate responsabilitățile. Astăzi avem 7.100 de oameni, care sunt pădurari și șefi de districte și care au atribuții directe în asigurarea fondului forestier național, adică paza pădurilor. Dintre aceștia, doar 3.050 au armă de serviciu, iar dintre cei înarmați aproape 1.200 au un tip de armament total inadecvat pentru activitatea în pădure, arme cu gaze sau cu bile de cauciuc. În momentul în care folosești o armă cu gaze și bate vântul ești victima propriei tale arme, iar pistolul cu bile nu este adecvat pentru paza pădurilor, pentru că, de cele mai multe ori, nu poți speria nici măcar câinii hoinari cu acest pistol. Și dorim ca oamenii să asigure paza pentru cantoane de 500 până la 1.500 de hectare, care valorează cât 10 sau 30 de mall-uri la un loc cu tot cu marfă”, ne-a declarat Silviu Geană, președintele Federației Sindicatelor din Silvicultură ”Silva”.

Pistoale speciale, cu țeavă scurtă

Pădurarii se plâng de faptul că au fost dezarmați de Uniunea Europeană, care le-a interzis armele semiautomate, fiind nevoiți să folosească pistoalele cu gaze și cu bile. ”Sperăm ca legea să nu aibă probleme la promulgare, iar pasul următor este dotarea personalului cu armament adecvat. La nivelul Romsilva, care mai gestionează doar 48% din păduri, pentru că 52% au fost retrocedate, există, în stoc, aproape 10.000 de arme de tot felul, de la arme de vânătoare, la arme semiautomate, care au fost retrase anul trecut în luna ianuarie de la utilizare prin modificarea normelor de aplicare a Legii armelor și muniții. Pe noi ne-a afectat într-un mod semnificativ, pentru că la nivelul Romsilva existau circa 2.500 de pădurari care aveau arme semiautomate și atunci angajatorul a fost nevoit să retragă toate aceste arme, ele zac în niște magazii și suntem în situația în care, pentru a dota personalul silvic, trebuie achiziționate arme sau modificată legislația. Armele semiautomate nu mai pot fi utilizate pe teritoriul Uniunii Europene, acestea fiind interzise printr-o directivă a UE. Din punctul meu de vedere, acolo unde există și vânat de talie mare, de genul ursului, lupului, oamenii ar trebui dotați cu niște pistoale speciale, cu țeavă scurtă, iar în zonele de deal și câmpie, ar trebui dotați cu pistol cu glonț, cum au polițiștii și jandarmii. Vom continua demersurile pentru că trebuie să mai schimbăm niște aspecte. Există în proiect o lege care va aduce pedepse duble pentru atacuri la adresa pădurarilor, acestea fiind asimilate ultrajului, măsura având drept scop întărirea autorității personalului silvic”, ne-a mai precizat președintele Federației ”Silva”, Silviu Geană.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
942 afisari

2 COMENTARII

  1. Desi in regulamentul de bază se spune că paza fondului forestier se face de către personal autorizat pentru deținerea de arme, dispunerea retragerii anul trecut în luna ianuarie de la utilizare A FOST UN ACT CRIMINAL SI LA PROPRIU SI LA FIGURAT dispus de frica de catre PUSCARIASUL L. DREAKNEA (narodul credea ca va domni peste pulime).
    Dl Silviu Geană, președintele Federației Sindicatelor din Silvicultură ”Silva” sa studieze regimul armelor si munitiei in ELVETIA si sa le dea cu BIBLIOGRAFIIA IN CAP LEGIUITORILOR TICALOSI DIN ROMANIKA.

  2. Da bine ma nu vreti si tanc. Pai nu au ei ei au Carpati. Ia uite ma. Ce nu stiti sa va faceti capcane arc si halebarda or trabucheti? Halebarda dupa ce agati interlopu il impungi apoi ai tai capu are si senzationala folosinta ca poti agata pastrama in ia…

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger