După ce recent se aflase că personal medical de la două dintre cele mai importante spitale din București -Universitar și Militar – fuseseră depistate pozitiv la noul coronavirus, autoritățile au informat, miercuri dimineață, cu nu mai puțin de 72 de cadre medicale de la po unitate spitalicească din sectorul 4 al Capitalei au fost trimise în izolare, după ce o pacientă a fost confirmată cu COVID-19.
Grupul de Comunicare Strategică anunță cu reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență Sf. Ioan au primit marți, pe 31 martie, confirmarea rezultatului testului la care a fost supusă o femeie de 62 de ani „care realiza procedurile de dializă în secția de nefrologie și dializă a unității sanitare”. Paceinta respectivă – despre care aflăm că nu prezenta simptome – a fost transferată la Spitalul „Carol Davila”, conform procedurilor.
Totodată, a fost transferat și un alt pacient care făcea dializă în acea secție, omul nefiind infectat cu noul coronavirus, potrivit GCS.
Ca urmare a acestei situații, cadrele mdicale care lucrau – pe ture – în secția de nefrologie și dializă de la „Sf Ioan”. „În acest caz a fost declanșată o anchetă epidemiologică. Până la finalizarea acesteia, conducerea unității sanitare a luat decizia de a trimite în izolare toate cele 72 de cadre medicale care desfășurau activitatea în acesta secție, în ture. De asemenea, celor 9 rezidenți de pe secție li s- a solicitat să rămână acasă. Menționăm că toate cadrele medicale sunt asimptomatice și vor fi testate”, precizează sursa citată.