Cauta

Pacient transferat de la Suceava la Spitalul de Arși din Capitală, depistat cu COVID-19

S-au luat măsuri după ce încă un pacient aflat într-un spital din România a fost confirmat cu noul coronavirus.

Pacient transferat de la Suceava la Spitalul de Arși din Capitală, depistat cu COVID-19 - Ziarul NationalSpitalul de Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri din București a transmis Ministerului Sănătății că un pacient adus de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava, în noaptea de 20 și 21 martie, la unitatea medicală din sectorul 1, a fost depistat pozitiv la COVID-19. Grupul de Comunicare Strategică precizează că respectivul pacient nu fusese testat pentru noul coronavirus la spitalul sucevean și că acesta a fost supus unor intervenții chirurgicale duminică, 22 martie, și luni, 23 martie, în Spitalul de Arși București. “Tot în 23 martie 2020, conducerea unității medicale din București a decis testarea pacientului având în vedere că acesta a fost transferat din Suceava, acolo unde există un focar de infecție cu COVID 19 și, in paralel, au fost luate măsuri suplimentare de protecție a personalului medical și pacienților înainte de cunoașterea rezultatelor acestui test”, transmite GCS.

Rezultatul testului ce confirmă, practic, infectarea pacientului a fost aflat marți seară, pe 24 martie. Pasul următor aflării acestei informații a fost începerea, de urgență, a unei anchete epidemiologice, în urma căreia au fost depistați 31 de contacti, 28 dintre aceștia fiind cadre medicale. “Toate cadrele medicale se afla din această dimineață în izolare la domiciliu pentru 14 zile. Cei 3 pacienți identificați ca și contacti indirecți au fost izolați. Toți vor fi testați pentru COVID 19”, conform Grupului de Comunicare Strategică.

Ultimele stiri

  • Ce sunt insectele negre apărute pe ger? Specialiștii explică fenomenul inedit văzut la Cluj VIDEO
  • VIDEO Premierul Bolojan, așteptat cu huiduieli și la Botoșani. Localnicii l-au alungat la Oradea
  • Serviciile medicale de care beneficiază un român neasigurat, în 2026. Ce consultații și tratamente sunt gratuite
  • Cât te costă să cumperi acum un an de vechime în muncă. De la 1 iulie, se scumpeşte foarte mult!
  • Un cablu de telecabină a căzut până aproape de pârtie, la Poiana Braşov! Un schior s-a lovit, iar alţi turişti au fost şi ei în pericol!
  • Ger aprig în România! Unde a fost Polul frigului: s-au înregistrat minus 21 de grade
  • Revoluția alimentară americană a început!
  • Fiul lui Ramzan Kadîrov a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost implicat într-un accident de maşină, la Groznîi!
  • Horoscop sâmbătă 17 ianuarie. Este o zi bună pentru pace, iertare și armonie în familie
  • Acordul Mercosur: SUA acuză UE de monopol comercial în America de Sud
  • Exit mobile version