(P) Suprataxarea jocurilor de noroc: falimente, evaziune fiscală și înflorirea pieței negre – playresponsibly.ro

Suprataxarea jocurilor de noroc cu un procent uriaș, de 40%, va însemna decesul pieței de profil în România, urmând să lase în urmă falimente pe bandă rulantă. Este concluzia care reiese din analiza unor măsuri similare luate în trecut de guvernanți. În plus, cota stabilită atunci era de numai 25%. Acum, ținta urmărită este de 40%, o cifră pe care operatorii susțin că nu-și permit s-o achite din marja de profit.

Se naște „turismul de plăcere”

Apărute inițial ca simple discuții interne, intențiile guvernanților capătă substanță. Coaliția PSD-PNL-UDMR a bătut în cuie măsurile economice, pentru a aduce bani la Buget. Printre altele, s-a bătut în cuie decizia de a se taxa suplimentar domeniul jocurilor de noroc, socotindu-se că este un viciu de pe urma căruia ar scoate bani îndestulători pentru Bugetul de Stat. Visând să „mulgă” domeniul, autoritățile se vor trezi cu un efect invers, arată, la unison, experiențele din urmă.

Nu este prima oară când ideea „să-i taxăm mult pe bogații de la jocurile de noroc” este gândită și aplicată pe repede înainte de decidenții politici, fără o analiză temeinică a impactului. De fiecare dată, a avut efect de bumerang. A sporit evaziunea fiscală, a atras falimente și a îngropat un domeniu care, de circa 6-7 ani, este reglementat corespunzător în România, folosindu-se de normele europene. Astfel, după hotărâri asemănătoare, la Buget n-au ajuns nici măcar sumele încasate înainte.

Dacă pentru jucătorii din mediul online va exista refugiul unor domenii deschise în străinătate, unde taxele sunt mai mici, pentru cei care preferă cazinourile terestre, probabil se va dezvolta așa-numitul „turism de plăcere”, pe care, în acest moment, îl practică cetățenii altor țări în România, la loc de frunte fiind cei din Israel și din țările arabe.

Prima licență, în 1992

Istoria jocurilor de noroc începe imediat după Revoluție, când au fost lăsate în urmă partidele clandestine de barbut și de poker, care făceau carieră în comunism, pentru a se intra într-o semi-legalitate. Prima licență a fost atribuită în anul 1992, când își făceau apariția pe piață celebrele „păcănele”. Nu exista ONJN-ul care controlează și reglementează acum domeniul, nu erau nici măcar mecanisme primitive de metrologie, instrumente utile care să ateste corecta funcționare a aparatelor.

Sorin Constantinescu, șeful Asociației Cazinourilor din România, a fost printre primii care au adus „păcănelele” în România.

„Erau aparatele acelea cu carcasă din lemn. Când femeia de serviciu din barul în care era instalat aparatul spăla pe jos, mi se umfla lemnul, după contactul cu apa! Atunci, stabileam noi care să fie procentul de retur al aparatelor. În 1997, în domn din Suceava, care avea sală de jocuri în gară, mi-a cerut să-i aduc un aparat care nu dă nici un câștig! I-am zis că dacă aparatul nu va întoarce bani, jucătorii vor afla și i se vor urca în cap. Mi-a răspuns că aceia care jucau la barul lui, în gară, luau trenul și nu se mai întorceau pe-acolo”, declara Constantinescu pentru Libertatea, în 2019, despre perioada de început a fenomenului.

Măsura ucigașă a lui Remeș

În 1996, pe când ministru de Finanțe era Florin Georgescu, a fost acordată prima licență pentru jocuri sportive, oferită în timpul guvernării PSD, înainte de startul Campionatului European de fotbal la care a participat, fără prea mare succes sportiv, și naționala României, aflată la doi ani după minunile reușite la Mondialul american.

Apoi, în 1998, Guvernul a decis să supraimpoziteze piața cu un procent de 25%. La „butoanele” Finațelor se găsea țărănistul Decebal Traian Remeș. Măsura a ținut circa un an și jumătate, suficient cât să atragă falimentul celor de la Soccer SA, Sportman, dar și Satelit Hipodrom, prima casă de pariuri în care se putea miza pe cai și pe câini, în tentativa autohtonă de a implementa un model de pariul care face carieră în Marea Britanie.

„Prin 1996-1997 a mai fost o situație identică, era Remeș ministru. Nu era impozit fix, 16% pe toate activitățile. Pe pâine era 3%, pe carne – 5%, iar pe jocuri de noroc – 25%. S-au gândit ei că n-au bani la buget, o prostie de-asta, și au mărit taxele de 5 ori. De la 25% la 125%. Au omorât o industrie, apoi nu știau cum să mai scoată bani la Buget. Cam așa este acum. Din 1996 revenim la 2022. Nu ne gândim la consecințe. Asta trebuie să înțeleagă populația care este împotriva jocurilor de noroc”, a precizat același Constantinescu, recent, pentru playresponsibly.

Cum au dispărut jocurile bingo și cazinourile

În 2001, o măsură similară a fost luată de ministerul condus la vremea respectivă de Mihai Nicolae Tănăsescu. S-a decis impozitarea cu 25% la jocurilor de noroc. A durat doar câteva luni, dar și-a făcut efectul. La puțin timp au dispărut jocurile bingo ivite precum ciupercile după ploaie. Iar Statul a rămas, din nou, în buza umflată.

În acea perioadă, o interpretare eronată a Gărzii Financiare din cadrul Ministerului de Finanțe, care a calculat incorect taxarea comparativ cu veniturile produse, a dus la falimentul majorității cazinourilor.

Înainte de OUG77/2009, în piață s-a aplicat HG 870. În 2009, s-au modificat taxele și s-au reglementat jocurile, iar situația s-a stabilizat abia în anii 2015-2016.

Playresponsibly a decis să dea cuvântul „actorilor” din industrie, pentru a comenta decizia luată la Palatul Victoria și pentru a vorbi despre perspectivele pe care le are domeniul jocurilor de noroc, în noile condiții.