AcasăNewsOrdonanța salarizării, făcută praf de sindicaliștii din Poliție

Ordonanța salarizării, făcută praf de sindicaliștii din Poliție

Vela a dat-o în bară cu salarizarea la nivel maxim a polițiștilor

Sindicatele polițiștilor îl averizează pe ministrul Marcel Vela că proiectul de act normativ pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor provoacă și mai multe nedreptăți și îi cer acestuia dezbatere urgentă pe marginea proiectului. Totodată, sindicaliștii arată că proiectul rezolvă doar o parte din drepturile care ar fi trebuit acordate polițiștilor.

Vela a dat o în bară cu salarizarea la nivel maxim a polițiștilor

MAI corectează nedreptăți, reglementând alte nedreptăți prin proiectul de act normativ privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, atrage atenția Sindicatul Polițiștilor ProLex. ”Potrivit notei de fundamentare, interpretarea MAI a sintagmei -nivelul maxim de salarizare- presupune doar stabilirea și acordarea cuantumurilor corespunzătoare sporului de fidelitate, sporului pentru agenții de poliție absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior, cu diplomă de licență, și a sporului pentru condiții de pericol deosebit. În realitate, Decizia ÎCCJ nr. 51/2019 stabilește faptul că și polițiștilor li se aplică legislația privind salarizarea la nivelul maxim în cadrul categoriei profesionale sau familiei ocupaționale. În concluzie, drepturile prevăzute în proiectul de act normativ pentru a fi acordate polițiștilor reprezintă doar o parte dintre cele ce trebuie acordate conform legislației în vigoare. Spre exemplu, potrivit Deciziei CCR nr. 794/2016 salariul la nivel maxim la care se raportează, cuprinde și drepturile recunoscute de instanță prin hotărâri definitive și irevocabile (de exemplu, premiul anual). De asemenea, salariul trebuie acordat la nivelul maxim al funcției de agent de poliție, respectiv ofițer de poliție (adică la coeficientul maxim de salarizare aferent funcțiilor). Reamintim faptul că funcțiile publice specifice sunt de agent de poliție și ofițer de poliție, nu cele prevăzute în norme metodologice de genul HG secretă, care reprezintă denumiri aferente coeficienților”, se arată într-un comunicat al Sindicatului Polițiștilor ProLex.

Incoerență și lipsă de logică

Sindicatul Polițiștilor ProLex arată că unele dintre articolele proiectului de act normativ emis de ministrul Vela sunt incoerente, ilogice și fără înțeles gramatical. Un exemplu în acest sens este articolul 34, alineatul 1, care prevede că ”prin excepție de la prevederile art.34 alin.(1) și prin derogare de la prevederile art.45 din Legea nr.5/2020 a bugetului de stat pe anul 2020, se recalculează cuantumurile/ valorile salariilor de funcție aflate în plată pentru polițiști, prin raportare la care se acordă majorările salariale din diferența până la nivelul salariilor de funcție prevăzute de lege pentru anul 2022, având în vedere, după caz, următoarele valori”. Totodată, ProLex propune modificarea punctului a) a articolului 45, alineatul 1, arătând că drepturile care nu se mai regăsesc în actuala legislație rămân în plată sub forma sumei compensatorii tranzitorii. La punctul b, sindicatul susține că sporul pentru absolvirea studiilor superioare trebuie acordat tuturor agenților cu studii superioare, indiferent de specialitatea studiilor, având în vedere faptul că nu există o normă juridică sau regulă unitară de apreciere a domeniilor corespunzătoare studiilor și că în practică există multe funcții de ofițeri de poliție în a căror fișă a postului nu se prevede specialitatea studiilor necesare ocupării postului. De asemenea, ProLex cere abrogarea Art. II, alineatul 2), care prevede că ”în aplicarea prevederilor prezentului act normativ pot fi emise norme metodologice la nivelul ordonatorului principal de credite”. Sindicaliștii arată că legea prevede în mod expres adoptarea unor norme metodologice, dacă situația o impune, iar în acest caz prevederile sunt clare și nu necesită norme de aplicare.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
3.766 afisari

2 COMENTARII

  1. Dacă a spus Pro/st/Lex e clară… Lincu Vasile, o somitate în contabilitate Pro/st/Lex 🙂

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger