AcasăNewsOrdonanța Militară nr. 9: Suspendarea unor zboruri, prelungită

Ordonanța Militară nr. 9: Suspendarea unor zboruri, prelungită

După ce Parlamentul a votat prelungirea măsurii stării de urgență, ministrul de Interne a anunțat că a semnat și a prezentat premierului spre avizare o nouă Ordonanță Militară, cea cu numărul 9. 

În care se stabilesc, între altele, aspecte ce țin de zboruri din și către România.

Concret, Marcel Vela a anunțat în urmă cu scurtă vreme, de la sediul Ministerului de Interne, faptul că s-a luat decizia prelungirii suspendării zborurilor din și spre România în cazul următoarelor state: Marea Britanie, Irlanda de Nord, SUA, Belgia, Olanda, Turcia, Iran, Italia, Franța și Germania. „Ele au fost suspendate în ordonanțele anterioare și prin această ordonanță termenul de 14 zile reglementat în prevederile respective astăzi este prelungit, proporțional, pentru fiecare țară”, a adăugat Marcel Vela.