AcasăNewsOrban: Niciodată Ponta nu a fost altceva decât un pesedist

Orban: Niciodată Ponta nu a fost altceva decât un pesedist

Premierul își trage șuturi cu propriul lui picior

Premierul desemnat și, totodată, liderul PNL a comentat pe marginea recentelor discuții avute de către liderul interimar al PSD Marcel Ciolacu cu Pro România, în speță cu fostul lider social-democrat Victor Ponta, și despre o posibilă alianță între cele două formațiuni politice.

Concret, premierul desemnat l-a săgetat pe fostul șef de la Palatul Victoria, după ce acesta din urmă declarase duminică, de față cu Ciolacu, faptul că nu crede că PSD-ul e pregătit să revină acum la guvernare, dar nici că partidul său poate guverna cu 7%. Și că e nevoie să se găsească o „alternativă”. „Această aşa-zisă alianţă există de mult. Niciodată Ponta nu a fost altceva decât un pesedist. Și asta este şi acum. Nu e nimic nou sub soare. Sigur că el a încercat vreo doi ani de zile să joace un rol care nu i se potriveşte, de opozant al PSD. Iată că astăzi este practic se arată lipsa de realitate a conduitei pe care a avut-o în ultimii doi ani de zile. A revenit la matcă”, a susținut Ludovic Orban, luni, după o ședință a conducerii liberalilor.

153 afisari

2 COMENTARII

  1. Totusi Ponta sa nu uite marile greseli care le-a facut:a facut troc cu turnatorul Petrov can d a pus-o pe cucuvea in fruntea DNA,a lasat sa fie mazilit in doi timpi si trei miscari procurorul sef pus de el la troc,si marea marea gresala a fost demisia lui si a guvernului.Sasu nu se va da in laturi, de va fi nevoie, sa mai inventeze un nou colectiv,indiferent cati oameni vor murii,este un individ fara suflet ,fara tara,fara valoare,doar se lauda intruna ,cand de fapt e vai de capul lui.E un nimic,pacat ca a fost reales!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger