Cauta

Orban invocă solidaritatea bugetarilor cu cei din mediul privat: nu putem să lăsăm numai pe umerii lor suportarea acestei crize

Referindu-se la ordonanța de urgență inițiată de ministrul Muncii, ce prevede intrarea “într-o formă de șomaj tehnic” și a unor bugetari, prim-ministrul Orban a invocat atât aspectul solidarității – a bugetarilor cu angajații din mediul privat, deja aflați într-o astfel de situație, cât și rațiuni epidemiologice, dată fiind criza provocată de noul coronavirus.

Orban invocă solidaritatea bugetarilor cu cei din mediul privat: nu putem să lăsăm numai pe umerii lor suportarea acestei crize - Ziarul National“Cred că solidaritatea trebuie să se manifeste în astfel de situații, toți trebuie să preluăm pe umerii noștri din greutatea crizei care este provocată de această epidemie. La ora actuală, sunt peste 1.500.000 de angajați din mediul privat, la care putem adăuga toți cei care au activități în cadrul persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor familiale sau alte forme de activitate ale profesiilor liberale. Practic, nu putem să lăsăm numai pe umerii lor suportarea acestei crize și, din cauza asta, am hotărât – împreună cu ministrul Muncii și cu ministrul Finanțelor – să găsim o soluție ca și în sectorul public să existe o preluare a acestei greutăți, printr-o formă de solidaritate, un mecanism pe care l-am gândit și din rațiuni epidemiologice, pentru a reduce riscul de răspândire, care e un mecanism simplu”, a declarat Orban, la începutul ședinței de Guvern de joi după-amiază.

Premierul a explicat, apoi, cum anume ar urma să se desfășoare lucrurile în cazul angajaților de la stat vizați de noua măsură propusă. “În instituțiile publice, angajații vor fi împărțiți, să spun, în jumate, pe fiecare birou, serviciu, direcție, astfel încât să se asigure funcționalitatea instituțiilor – ministere, agenții, primării, consilii județene. Jumătate dintre angajați lucrează 15 zile și restul de 15 zile din lună (…) practic 10 zile lucrează și restul rămân într-o formă echivalentă șomajului tehnic. În perioada în care jumătate stă în șomaj tehnic, lucrează cealaltă jumătate. Practic, perioada de 15 zile echivalează cu perioada de izolare, timp în care se manifestă virusul la persoanele care sunt infectate și în felul asta putem să și diminuăm răspândirea virusului. Pe de altă parte, această procedură urmând să asigure funcționalitatea instituțiilor, asigurarea serviciilor către cetățenii români, cu atât mai mult cu cât am adoptat Ordonanța prin care toate instituțiile publice au obligația de a comunica online cu cetățenii, cu companiile, cu partenerii”, a susținut șeful Executivului.

Ultimele stiri

  • Percheziții DNA la fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, și la un om de afaceri (surse)
  • Ce salariu trebuie să câştigi pentru ca banca să-ţi permită să te îndatorezi cu până la 70% din venituri. Cinci instituţii oferă astfel de credite
  • Ciprian Ciucu, despre dezastrul pe care l-a găsit la Primăria Capitalei: “Am avut un mic şoc. Ne-a ajuns cuţitul la os. Îmi încep mandatul cu datorii”
  • SUA promit Ucrainei garanţii de securitate „foarte puternice”, corespunzătoare articolului 5 din Tratatul NATO. Trump este optimist
  • Nu tot ce zboara…
  • Horoscop 16 decembrie 2025 – Norocul pare să-ți zâmbească în acest moment
  • Nick Reiner, fiul celebrului regizor Rob Reiner, reținut în ancheta privind moartea părinților săi
  • Eurovision 2026 aduce reveniri surprinzătoare și proteste politice: România reintră în concurs
  • Trenurile spre Aeroportul Otopeni, blocate în câmp: peste 100 de pasageri riscă să piardă zborurile
  • Alege ce citești
  • Exit mobile version