Cauta

Orban, fă-te că lucrezi!

10 octombrie 2019. „Rezolvat! Astăzi a câștigat România! Astăzi, votul românilor dat pe 26 mai la referendum a fost, iată, întru totul și pe deplin respectat. Căderea guvernului PSD este rezultatul firesc al reacției întregii societăți față de abuzurile și incompetența acestui guvern.” Este declarația lui Klaus Iohannis, imediat după ce moțiunea de cenzură a trecut. Nicicând istoria nu a consemnat atâtea enormități debitate de vreun lider, cu atâta seninătate. Ori a încurcat hârtiile și a venit de acasă cu un text pregătit pentru alt eveniment, ori cetățeanul Klaus Iohannis trăiește într-un spațiu virtual.

Ludovic Orban un premier pentru somnul lui Iohannis

Patru minciuni grosolane în doar câteva propoziții. Rezolvat? Ce? Înlocuirea guvernului Dăncilă cu cel condus de Ludovic Orban nu a rezolvat nimic. A câștigat România? Ce? Nimic. Poate să fi câștigat Iohannis, dar Iohannis nu este România. Apoi, votul de la referendum, obsesia maladivă a președintelui, nu are legătură cu moțiunea de cenzură, atunci s-a votat altceva. Și, în final, căderea guvernului PSD nu este rezultatul firesc al reacției întregii societăți care tra-la-la și iac-așa, ci consecința unor trădări și racolări politice despre care se aud multe vorbe. Deci?

Atenție când sună goarna

De la învestirea lui Ludovic Orban au trecut două luni și jumătate. Sigur vor mai trece încă pe atât până să vedem primele rezultate. Acestea nu se vor putea cuantifica, pentru că nu au legătură cu  actul de guvernare efectivă, ci cu demisia la care se lucrează în clipa de față. „Orban, fă-te că lucrezi!” a devenit sloganul pentru această perioadă. E drept că Iohannis a spus că e vorba de un guvern de tranziție, dar nu a precizat și unde duce aceasta. O tranziție spre ce? Spre următorul guvern? Spre alegerile anticipate? La asta să se refere acel „Rezolvat!” de la începutul declarației lui? Oricare ar fi răspunsul, rămâne o problemă la care nici Iohannis și nici Orban nu au soluția. Pentru ce este plătit guvernul, din moment ce nu lucrează? A te pregăti s-o iei din loc atunci când sună goarna nu înseamnă că prestezi în interesul românilor.

Pomana guvernamentală, poreclită pensie

Ministrul Violeta Alexandru nu fuge de muncă Ci de presă

Pe surse s-a aflat că Violeta Alexandru, ministrul Muncii, lucrează de zor la construirea site-ului ei de candidat la Primăria Sectorului 1, lăsând la o parte spinoasa problemă a pensiilor și salariilor. Săracă în vocabular și cu un limbaj standard sorosist, ministresa nu poate explica ce face, concret, în postul pe care îl deține. A făcut o fixație din a livra tuturor pensiile pe card. Nu i-a explicat nimeni că România încă mai are sate neelectrificate și că bancomatele cu lumânări nu s-au inventat. De asemenea, îi este greu să înțeleagă că țăranul român, îndeobște neșcolarizat suficient, habar nu va avea cum să utilizeze cardurile sau că îi va fi peste puteri să coboare din creierii munților până în prima comună, pentru a-și ridica bruma de bani. Iar dacă cineva vrea să-și bată joc de ea, e de ajuns să o întrebe cum s-au tăiat pensiile speciale din moment ce ele există. Faptul că nu pricepe că pensia este un drept, nu o pomană guvernamentală, spune totul. Și totuși, pare că a muncit. L-a adus pe Alin Dan Ignat secretar de stat, promovându-l din șef de birt și gurist cu taraf propriu.

Raed Arafat, cuiul din talpa lui Vela

Marcel Vela de la Interne va dota Poliția cu praștii E mai ieftin

La Sănătate, se poartă anchetele. Ministrul Victor Costache e ocupat cu demolarea doctorului Beuran. A trebuit să se zbată, pentru că altfel soțul consilierei lui Iohannis, Diana Loreta Păun, nu pupa postul de șef de Secție Chirurgie la Floreasca. Iar cumetria profesională cu doctorul Horațiu Moldovan, naș de cununie și de restul secretar de stat, nu bate nimănui la ochi. Nici măcar lui Orban, care e convins că PNL nu merge pe blaturi și aranjamnete, ci doar PSD. Nici la Interne situația nu e mai roz. Marcel Vela nu pare preocupat de numărul insuficient de polițiști – doar 10.000 sau 20.000 lipsă – de mașinile lor hodorogite, de vestele antiglonț inexistente și de armamentul depășit fizic și moral. Nu, el are treabă cu aparițiile televizate și cu desființarea lui Raed Arafat, care stă ca un cui în talpa privatizării Sistemului de Urgență.

Ministrul Costache are probleme cu propria certificare Nu și cu Sănătatea

Somnul dulce al mandatului

La Tineret și Sport, o tăcere mormântală. Federațiile plâng după bani, organizăm finala Campionatului European 2020 fără a participa la ea, metroul spre Aeroportul Otopeni o să fie gata după Campionat și de restul sănătate. Programe pentru tineret? Da, în Centrul Vechi, la trei pe-o bere și niște iarbă de fumat. Cultura? Aici parcă e mai bine, se simte mișcare, căci niciodată nu a avut scandaluri cu secretari de stat acuzați de hărțuirea minorelor. Nici cu Finanțele nu stăm rău, ci cu ministrul Cîțu, spun anumite surse. Bani ar fi, numai că ministrul nu știe nici de unde să îi ia, dar nici cum să îi facă. Din câte se vede, guvernul merge. Orban, fă-te și tu că lucrezi. Dar în liniște, să nu-l trezești pe Iohannis din somnul dulce al mandatului.

Ultimele stiri

  • Cheltuieli pentru apărare. Va fi atins obiectivul de 5%?
  • Comunicat de presă MIRUNA BEAUTY CONCEPT S.R.L
  • Stalin și Regele Mihai
  • Planul de Guvernare și Aviația
  • Cât au ajuns să coste o felie de pizza și o merdenea în Eforie Nord/Cât au de scos din buzunar turiștii pentru a-și cumpăra un porumb fiert
  • UPDATE. Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuț Costea, adus marți în România. A fost preluat din Turcia – VIDEO
  • Stare de urgență în Grecia, pe o insulă preferată de mii de români. Sute de pompieri luptă cu incendiile de vegetație – VIDEO
  • UPDATE. Au fost aleși noii președinți ai celor două Camere ale Parlamentului. Grindeanu, la șefia Camerei Deputaților
  • Presa din Iran anunță începerea armistițiului cu Israelul
  • Scumpirea cărților: cum condamnă Guvernul România la ignoranță fiscalizată
  • Exit mobile version