AcasăNewsOrasul unde armele sunt obligatorii

Orasul unde armele sunt obligatorii

Pentru toate gusturile, pe alese si pe incercate

Cu doar 700 de locuitori, oraselul american Nucla (Colorado) a devenit celebru dupa ce a votat o lege care impune detinerea de arme si munitii in orice camin.

Pentru toate gusturile pe alese si pe incercate

Pierdut in  mijlocul muntilor , la 160 de kilometri de cel mai apropiat spital, Nucla seamana cu orice oras mic din America rurala. Exceptie face un stand public de tir unde locuitorii pot exersa. Iar pe usa serifului este scris: ”Noi nu sunam la 911”. In Nucla, oamenii prefera sa-si faca singuri dreptate. In 2013, statul Colorado (urmare a mai multor incidente armate) a votat o lege care interzicea vanzarea incarcatoarelor de arme care contin mai mult de 15 gloante. In acelasi an, Nucla a luat directie opusa, consiliul municipal votand, la initiativa democratului Richard Craig,  o ordonanta, Family Protection Order, obligand fiecare ”cap de familie” sa detina o arma de foc, in conditiile in care cultura armelor de foc era bine inradacinata in oras. Oasul a organizat, in 1990, chiar un campionat mondial de tir asupra cainilor de prerie in cursul caruia 3000 de animale au fost ucise. Legea din 2013 a fost bine primita in Nucla, oras dominat de republicani.

Acum pensionar Richard Craig este democratul care a inarmat orasul

”Oamenii care traiesc in marile orase nu inteleg ce inseamna armele pentru noi, care traim izolati. De ce folosim armele? Spre exemplu sa impuscam serpi cu clopotei, pume si ursi”, spune Marie Templeton, pensionara si istoric al orasului. Shirlay Miller, o britanica care s-a casatorit in Nucla spune: ”Vin dintr-o cultura diferita dar nu vad nici o problema ca aici armele sunt obligatorii iar oamenii nu se impusca intre ei”.

Protejarea de lumea exterioara

In Nucla rata criminalitatii este la nivel foarte jos. Doar anul trecut, un barbat a fost ucis in timp ce incerca, ce-i drept, sa-l omoare pe serif. Altfel, ultimele schimburi de focuri in oras au avut loc in 1986, in timpul unei dispute conjugale. Insa oamenii din Nucla simt nevoia sa poarte arme pentru a se apara de cei pe care-i numesc ”liberalii marilor orase”.

Marie Templeton arata pusca primita cadou de la sotul ei

Fondat de politicieni si oameni de stanga, in urma cu un secol, Nucla priveste cu ingrijorare in viitor. Altadata prosper datorita industriei miniere si extractiei de uraniu, orasul nu mai traieste acum decat din exploaterea centralei sale pe carbune, a carei inchidere este programata pentru 2022. Locuitorii, care vad cum orasul lor moare in fiecare zi, sunt furiosi pe activisti si politicieni care au decis inchiderea exploatarilor si au trimis oameni in somaj. ”Locurile de munca au disparut de 25 de ani si nimic a fost pus in loc”, spun oamenii. In Nucla, locuitorii nu mai au de ales decat sa se sprijine pe ei insisi, traind cu iluzia ca pot controla totul, in plin declin economic si demografic. Pentru ei, asta se traduce si prin atasamentul fara limite pentru armele de foc, pentru a se ”apara” de lumea din afara.

author avatar
Tudor Borcea
184 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger