AcasăNewsOrașul în care responsabilii au pornit sistemul de stropit spațiile verzi, pe...

Orașul în care responsabilii au pornit sistemul de stropit spațiile verzi, pe timp de ploaie: „Facem în ciudă ploii”

sursa foto: vremeanoua.ro

O situație mai greu de imaginat, dar nu cu totul imposibilă – din câte o arată imaginile publicate de presa locală – a fost surprinsă recent în Huși, județul Vaslui.

Unul dintre județele grav afectate de inundațiile din ultimele zile care s-au abătut asupra sudului Moldovei și au făcut prăpăd în cel învecinat, Galați.

Autoritățile din Huși au pornit serile trecute sistemul de stropit spațiile verzi din oraș. S-a întâmplat după ce afară plouase cu găleata, potrivit Vremea Nouă.

Responsabilii orașului au dat drumul la sistemul de stropit spațiile verzi, de parcă ar fi vrut să „concureze” cu precipitațiile care n-au lipsit din peisaj.

”I s-a părut lui că mor plantele de sete pe codul roșu de precipitații”

Unii localnici au părut să încerce să se amuze de situația cel puțin absurdă. Dar n-au uitat, însă, de faptul că apa pornită în acest sistem de udat „gazonul” de prin oraș o vor plăti tot ei.

Facem în ciudă ploii. Bravo nouă”, a reacționat o persoană care a văzut imaginile cu întreaga situație. „După o noapte cu ploaie torențială, ”trebuie” udat și gazonul de pe spațiul public. De plătit, cine plătește!?”, a comentat hușeanul care a și filmat întreaga situație.

„Îmi pare rău, dar să ne amintim cât e metrul cub de apă la Huși? Cât plătim factura, cu pierderi cu tot? Nu știu ce să zic, dacă o fi bine să ne distrăm așa, udând în timp ce plouă afară cât să inunde județul. Dacă cumva s-a împiedicat vreun glumeț de butonul care pornește sistemul de udat spațiile verzi în oraș, înțelegem, că oameni suntem, cu toții greșim. Dar dacă a dat drumul intenționat, că i s-a părut lui că mor plantele de sete pe codul roșu de precipitații, atunci cred că avem o problemă. Cel puțin una”, a comentat un alt localnic.

282 afisari

1 COMENTARIU

  1. si la obor parc sectorul 2 bucuresti la fel .dupa ploaie au dat drumul la stropit

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger