Cauta

Oraşele unde se consumă cele mai multe droguri

Anvers, Amsterdam, Zurich, Londra şi Barcelona sunt metropolele europene unde se consumă cele mai multe substanţe de acest fel.

Un studiu realizat în 120 de oraşe din 37 de ţări a permis măsurarea consumului de droguri prin analiza apelor reziduale ale acestor localităţi. A fost analizată prezenţa a patru substanţe (amfetamine, metamfetamine, ecstasy şi cocaină) în apele reziduale generate de 60 de milioane de persoane între anii 2011 şi 2017, iar în oraşele din sudul şi vestul continentului european cel mai consumat drog este cocaina. Barcelona este pe primul loc, fiind urmată de Zurich şi Anvers. Acelaşi oraş spaniol este pe locul opt la consumul de ecstasy, în fruntea căruia se află Olanda, iar la amfetamine conduc oraşele Eindhoven şi Anvers. Pe primele poziţii la consumul de metamfetamine  sunt Germania şi Cehia, acest tip de droguri fiind căutat în special în ţările est-europene. Potrivit studiului publicat în revista Addiction, cocaina este substanţa dominant în America de Sud, după analizele efectuate în oraşe din Columbia şi Martinica. Prin analiza apei care intră într-o staţie de epurare a apelor reziduale şi a concentraţiei de drog din metaboliţii excretaţi prin urină se poate estima cantitatea de droguri consumată de populaţie. Metodologia  a fost aplicată pentru prima dată în anul 2011, de atunci efectuându-se studii în tot mai multe oraşe. (R.J.)

Ultimele stiri

  • Cum reacționează corpul la muzică: efectele ascunse asupra imunității și sistemului nervos
  • Parada Stoică de pe Calea Victoriei: ce pot învăța bucureștenii de la Seneca și Marcus Aurelius în 2025
  • Anchetatorii au găsit teancuri de bani acasă la finul lui Ion Mocioalcă. Managerul Spitalului din Caransebeș, reținut de DNA – FOTO
  • Un român, în topul mondial al științei: student la Cornell, cu cinci medalii internaționale în doi ani. Mendel Mendelsohn, în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • BREAKING NEWS. Secretar de stat din Ministerul Economiei, reținut de DNA (surse)
  • Bolojan a discutat cu retailerii. Ce se întâmplă cu plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază: „Ținând cont de situația actuală se vor conforma”
  • Liviu Cocoş, reţinut de DNA după perchezițiile de la Compania de Apă Brașov. Ce acuzaţii i se aduc celui care ocupă și funcția de prim-vicepreședinte PNL
  • Generalul american Mike Flynn: „George Soroș finanțează operațiuni teroriste globale/Arestare. Inculpare. ÎNCARCERARE!”
  • Bolojan le dă lecții și profesorilor. Știe cât timp trebuie să predea la catedră, altfel nu își merită salariile
  • VIDEO. Pică Guvernul Bolojan? Întrebarea-cheie la care Olguța Vasilescu a dat un răspuns scurt: „Da!”
  • Exit mobile version