AcasăNewsOptimism în Guvern în privința restartării economiei. Ce spune ministrul Virgil Popescu

Optimism în Guvern în privința restartării economiei. Ce spune ministrul Virgil Popescu

Averea ministrului Economiei se rdică la aproape un milion de euro

Ministrul Economiei din Cabinetul Orban pare să vadă lucrurile într-o notă pozitivă, când vine vorba despre repornirea economiei, după perioada dificilă cauzată de problemele generate de noul coronavirus, în plină pandemie COVID-19.

Virgil Popescu a trecut în revistă câteva măsuri ce vizează restartarea economică în perioada următoare – încrezător că țara noastră va încheia anul cu creștere economică și chiar că „poate România va avea surpriza de a fi printre primele țările europene”, potrivit digi24.ro. Oficialul guvernamental a adus în discuție, într-o intervenție la postul TV de știri, faptul că în România blocajul în ultima perioadă a fost unul parțial, spre deosebire de alte țări europene.

„Industria auto își va reveni odată cu creșterea confortului oamenilor. Va mai trece o lună-două, până când industria auto va începe să crească. Industria construcțiilor a funcționat, cred că aceasta va fi motorul PIB. Și agricultura a funcționat. România nu a fost în lockdown complet ca Germania, Spania și Italia, ci unul parțial, de aia am avut creștere economică. Potențial mare de dezvoltare are și sectorul HoReCa a cărui contribuție este de 1,5% din PIB”, a declarat ministrul.

Totodată, Virgil Popescu a făcut referire și la românii care au revenit în țară, în număr mare, în ultima perioadă. “Pe măsură ce va dispărea frica, milionul de oameni va fi necesar pentru restartarea economiei”, a afirmat oficialul aflat în fruntea Ministerului Economiei, conform sursei citate.

Iohannis: Economia României nu a fost oprită

Vă amintim că ministrul Popescu a participat la mai multe ședințe la Palatul Cotroceni, convocate de către președintele Iohannis pentru a discuta măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19 la nivel național. Dar și că, pe 8 mai, Klaus Iohannis anunța, după discuții cu premierul Ludovic Orban, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, și cu Guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, faptul că s-a discutat pe marginea unor măsuri se impun pentru revigorarea economică.

„Spun intenționat revigorare economică, fiindcă în România nu putem să vorbim de o repornire a economiei. Noi nu am oprit-o niciodată. Economia României nu a fost oprită. Au fost anumite sectoare care au fost oprite, însă, în ansamblu, nu am avut o astfel de măsură. Ceea ce ne dorim cu toții este să avem o finanțare bună pentru deficit, ca să nu fie nevoie de măsuri suplimentare de austeritate. Este nevoie de măsuri foarte coerente, care ne permit să încurajăm această economie, care este, în momentul de față, într-o situație specială, într-o situație de criză. (…) Avem programe, avem soluții pentru finanțarea deficitului, pentru revigorarea economică și credem că dacă facem lucrurile așa cum trebuie – și așa ne-am propus să le facem – atunci avem șanse bune să își revină economia românească și să ieșim destul de repede din situația total neplăcută, din situația de criză în care ne găsim acum”, declara, la acel moment, liderul de la Cotroceni.

sursa foto: Facebook/Virgil Popescu

89 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger