Cauta

Opozantii presedintelui egiptean, crucificati in fata palatului

Militii ale Fratilor Musulmani ii crucifica pe opozantii presedintelui islamist Mohammed Morsi, in fata palatului prezidential.

Pedeapsa. Politistii abia reusesc sa scoata din mainile militiilor cate un „osandit”

Arab News, Al Khabar News, Dostor Watany si Egypt Now descriu cum militii adepte ale Fratiei Musulmane aduc „ofrande” presedintelui islamist, batand in cuie pe copacii din fata palatului prezidential barbati goi, cunoscuti ca opozanti ai noului presedinte. Membrii militiilor respective se descriu ca „adepti, partizani sau simpatizanti ai Fratiei Musulmane”, iar victimele sunt cei care s-au exprimat in prezenta acestora impotriva noului presedinte sau noului Guvern, indiferent daca sunt musulmani sau crestini.  „Crucificarea este o pedeapsa „hadd”, traditionala, ceruta obligatoriu de Sharia”, scriu ziarele. Crestinii din Egipt, in special coptii, sunt speriati de actiunile noului regim.  Analistul Aidan Clay, de la organizatia International Christian, crede ca acestia ar trebui sa plece din Egipt, pentru ca Morsi are un plan de islamizare a tarii si a inceput sa-l puna in aplicare. „Se misca rapid, asa ca nu e timp de pierdut pentru cei care nu sustin Fratia Musulmana si un stat islamic. Incepe domnia terorii”, avertizeaza Clay. Morsi, de altfel, a anuntat ca va efectua o vizita in Iran!

Ultimele stiri

  • Meteorologii anunță ploi, lapoviță și ninsori. De când se răcește semnificativ vremea/Cum arată prognoza pentru București
  • Când fiecare secundă contează: o echipă de tineri dezvoltă brățara care apelează singură numărul de urgență 112
  • A fost cutremur în România. Ce magnitudine a avut seismul de vineri, 21 noiembrie
  • Horațiu Potra, adus vineri la Curtea de Apel București – VIDEO
  • Șeful Statului Major al Armatei Franceze rupe în bucățele planul de pace al lui Trump din Ucraina și cheamă țara la război împotriva Rusiei: „Pregătiți-vă să vă pierdeți copiii!”
  • Noi dezvăluiri. Ce s-a aflat despre planul american menit să pună capăt războiului din Ucraina. Cele 28 de puncte ale planului
  • Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Tradiții și obiceiuri în această zi de mare sărbătoare
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 21 noiembrie 2025 – Este o zi bună pentru întâlniri cu prietenii
  • Alege ce citești
  • Exit mobile version