AcasăNewsOperaţiune Europol împotriva “catârilor financiari”

Operaţiune Europol împotriva “catârilor financiari”

Poliţiile din circa 30 de state au arestat 228 de persoane şi au identificat mii de curieri de bani  în cadrul unei vaste operaţiuni de combatere a spălării banilor, în 31 de ţări, printre care Germania, Belgia, Elveţia, Regatul Unit, Statele Unite şi Australia.

În Elveția, 175 de persoane au fost identificate drept cărăuşi de bani în cantonele Vaud, Zurich, Aargau și Basel, dintre care 78 sunt suspecti recrutori, a declarat purtătorul de cuvânt al Oficiului Federal al Poliției, Anne-Florence Débois. Operaţiunea, care s-a derulat din septembrie până în noiembrie, a dus la deschiderea a peste o mie de dosare penale, dintre care „multe sunt încă în curs”, a precizat Europol.
Peste 650 de bănci, 17 asociaţii de bănci şi alte instituţii financiare au contribuit la declararea a 7.520 de tranzacţii frauduloase cu 3833 de  „catâri financiari” şi 386 recrutori. Aceşti „money mules” iau adesea parte fără să ştie la activităţi de spălare de bani, primind şi transferând bani obţinuţi ilegal. Recrutorii, activi în special pe reţelele sociale, reuşeşc să-şi convingă victimele să deschidă conturi bancare sub pretextul de a trimite sau primi fonduri. De asemenea, infractorii apelează tot mai mult la rețelele de socializare pentru a recruta noi complici prin intermediul reclamelor online. Această tehnică este deosebit de populară când vine vorba de studenți și adulți tineri.

author avatar
Andrei Coman
364 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger