AcasăNewsOperațiune de salvare pe munte: Doi turiști s-au răsturnat cu un ATV

Operațiune de salvare pe munte: Doi turiști s-au răsturnat cu un ATV

Un accident produs duminică după-amiază în Masivul Parâng, pe o vale din apropierea stațiunii Rânca, a făcut necesară intervenția de urgență a salvamontiștilor gorjeni, pentru a ajuta doi bărbați răniți.

Salvatorii montani au pornit către locul apelului cu șenilate de care erau agățate sănii speciale pentru transportul persoanelor accidentate, anunță Salvamont România. Totodată, a intervenit și o ambulanță de la Salvamont Gorj, care a așteptat în apropierea unui drum unde putea avea acces, astfel încât să poată prelua cât mai repede victima rănită cel mai grav. Sursa citată transmite că ambele victime s-au ales cu traimatisme multiple, inclusiv la nivel toracic. Una dintre ele a avut nevoie să primească oxigen pe durata transportului.

Operațiunea de salvare a fost una dificilă, dat fiind faptul că era viscol, zona greu accesibilă, nu doar ca amplasare, ci și ca urmare a faptului că era acoperită cu zăpadă și gheață.

sursa foto: Salvamont România/Facebook

author avatar
Cristina Stefan
323 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger