AcasăNewsOpera din Paris nu se lasă: noi proteste împotriva reformei pensiilor

Opera din Paris nu se lasă: noi proteste împotriva reformei pensiilor

În faţa a sute de spectatori care a scandat “Trăiască greva!” şi a aruncat cu confetti, orchestra şi corul Operei au susinut un concert pe treptele Palatului Garnier, nemulţumiţi de proiectul legislativ iniţiat de preşedintele Emmanuel Macron. Angajaţii singurei instituţii culturale din Franţa care beneficiază de un regim special al pensiilor se tem pentru viitorul lor.

“Cerem anularea reformei pensiilor. Cu acţiuni de acest fel, deschise publicului, ne gândim să ne facem auzită vocea”, a spus Jose Sciutto, unul dintre angajaţii atelierului de decoruri. Reprezentanţii diverselor departamente ale Operei au defilat în jurul orchestrei, agitând bannere cu mesajele “Cultura în pericol” şi “Comedia franceză în grevă”. Concertul s-a încheiat cu Marseilleza, după ce au fost interpretate  extrase din “Trubadurul” lui Verdi, “Carmen” de Bizet şi  “Les Troyens”, opera lui Berlioz. După mai mult de o lună de proteste ( începute în decembrie de angajaţii corpului de balet) au fost anulate 67 de spectacole, un blocaj total care a dus la pierderi de peste 14 milioane de euro.

În cadrul unei legislaţii  care datează din 1698 (sub  domnia lui Ludovic al XIV-lea), dansatorii de la Opera din Paris se pot pensiona la 42 de ani, cântăreți la 57 de ani și muzicieni la 60 de ani. Însă guvernul vrea să contopească mai mult de 42 de scheme de pensii existente într-un sistem unic, bazat pe puncte, despre care spune că fa vi mai echitabil şi mai transparent. Premierul Eduard Philippe a declarat într-o scrisoare către sindicate și angajatori că este pregătit să retragă planurile de creștere a vârstei de pensionare cu doi ani până la 64 de ani, dacă sunt îndeplinite anumite condiții. În cazul balerinilor „reforma va intra în vigoare pentru cei recrutați după 1 ianuarie 2022, în timp ce normele actuale vor fi menținute pentru personalul angajat înainte de această dată”, preciza ministrul Culturii, Franck Riester, și secretarul de stat pentru pensii, Laurent Pietraszewski, într-o scrisoare din 23 decembrie adresat directorului general al Operei din Paris, Stéphane Lissner. Sindicatele au reacţionat: “Dacă aceste măsuri se aplică generaţiilor viitoare, înseamnă că noi suntem o generaţie de sacrificiu. Dansatorii nu se pot recalifica profesional. După o istorie de 350 de ani, meseria noastră este pusă în pericol de reforma guvernamentală.”

author avatar
Radu Jacotă Redactor
141 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger