AcasăNewsONU, sub controlul lui Bill Gates

ONU, sub controlul lui Bill Gates

Pandemia de Covid-19 a picurat suficientă frică în sufletele oamenilor încât subconștientul colectiv acceptă fără crâcneală orice plan așa-zis salvator. Iar ONU țintește deja spre „mântuirea” globală… Vaccinarea obligatorie trece în faza următoare și va fi implementată la nivel mondial. Emmanuel Macron, președintele Franței, este vârf de lance al campaniei, iar familia Gates, Bill și Melinda, pun la bătaie resurse (în principal, financiare) pentru realizarea acestui plan.

Secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a dezvăluit pe Twitter panoul general de luptă împotriva pandemiei de Covid-19. O lume fără coronavirus necesită cel mai masiv efort de sănătate publică din istoria omenirii.

Întreaga planetă are nevoie de dezvoltarea, producerea și livrarea echitabilă a vaccinului împotriva SARS-CoV-2, care trebuie să fie unul sigur și eficient, terapeutic. ONU susține că nu urmărește un vaccin sau tratament pentru o țară ori o regiune, ci un vaccin și un tratament care sunt accesibile, eficiente, ușor de administrat și mai ales universal disponibile. Adică, pentru toată lumea! Pretutindeni și oricând.

Tocmai de aceea, anunță ONU, informațiile obținute până în prezent de diverse institute de cercetare trebuie împărțite la toată lumea. Capacitatea de producție, pregătită, resursele, mobilizate, comunitățile, angajate și politica, lăsată deoparte.

Într-un mesaj de interes global, Organizația Națiunilor Unite și-a prezentat echipa de răspuns la pandemia de Covid-19. Planul vaccinării obligatorii are în vârf două nume, președintele francez Emmanuel Macron și Melinda Gates, soția miliardarului Bill Gates, cel care tot insistă pentru ca omenirea să intre într-un program de digitalizare; ID-ul digital va fi noua identitate a fiecărui individ, în viziunea „microsoftistă”.

Așadar, iată că Organizația Națiunilor Unite nu pierde timpul în asamblarea unui răspuns global la pandemia de Covid-19. Recent „binecuvântat” de Papa Francisc I, cât și de Consiliul de Securitate al ONU, Emmanuel Macron este interfața Noii Ordini Mondiale, liderul viitorului guvern global, pregătit din timp și deocamdată aflat în stand-by.

În schimb, Melinda Gates, prin Bill and Melinda Gates Foundation, urmărește obținerea controlului asupra populației, iar puterea financiară reprezintă ciocanul care pune presiune și garantează realizarea planului.

ONU nu este singură în ceea ce și-a propus. Lideri mondiali, sectorul privat, știința și societatea civilă, dar alți parteneri, cu toții și-au dat mâna pentru a promova sănătatea publică și a menține lumea în siguranță. Cum? Prin vaccinare obligatorie. Asta, la pasul 1…

author avatar
Nicholas Cezar Redactor