Cauta

OMV Petrom, condamnată penal pentru moartea unui copil. Ce amendă a primit compania

OMV Petrom, condamnată penal pentru moartea unui copil. Ce amendă a primit compania - Ziarul National

Cum a reacţionat Adrian Câciu după ce OMV a zis că va plăti taxa de solidaritate în Austria

Compania OMV Petrom a fost condamnată în primă instanță de Judecătoria Găiești pentru moartea în 2016 a unui copil de un an și opt luni într-un puț petrolier al companiei.

Decizia nu este definitivă, iar OMV Petrom va formula apel împotriva hotărârii.

OMV Petrom, condamnată penal în primă instanță

Accidentul a avut loc în comuna dâmbovițeană Cobia în 2016. Copilul a murit înecat într-o fosă plină cu petrol de lângă o sondă de extracţie amplasată la marginea localității.

OMV Petrom a fost gasita vinovata si a fost condamnata la plata unei amenzi penale in cuantum de 28.000 lei. In ceea ce priveste latura civila, instanta de judecata a apreciat gradul de culpa a OMV Petrom SA de 50% si a obligat compania sa plateasca daune morale in valoare totala de 135.000 Euro catre familia victimei si daune materiale si alte cheltuieli in valoare totala de 22.000 lei, potrivit comunicatului citat de Bursa de Valori București.

Instanta a dispus pedeapsa complementara a suspendarii activitatii pe o perioada de 1 an a sondelor petroliere de exploatare de pe raza judetului Dambovita care la data ramanerii definitive a hotararii nu vor avea un perimetru complet inchis si incuiat sau carora le va lipsi gratarul beciului sondei, precum si publicarea hotararii de condamnare, in extras. Compania susține ca, in prezent, nu exista sonde de exploatare apartinand OMV Petrom care sa nu fie ingradite sau carora sa le lipseasca gratarul beciului sondei.

Ultimele stiri

  • Cele mai frumoase filme de Crăciun din toate timpurile. Recomandări pentru Sărbători!
  • O mare capitală din Europa oferă turiștilor mâncare gratuită, dar şi alte beneficii. Gazdele nu cer decât gesturi mărunte, prietenoase cu mediul
  • Fostul șef Romsilva, care s-a pensionat, obligat de Instanţă să dea o mică avere înapoi. Bonusul de “Adio!”, încasat necuvenit!
  • Domnule General, Aviația vă dă onorul!
  • Europa vrea să se înarmeze până-n dinţi, de frica lui Putin. Ministrul polonez al Apărării: “Trebuie să creăm o bancă pentru bombe”
  • Un milion de români trebuie să supraviețuiască doar cu 1.281 de lei pe lună, pensia minimă garantată. Cum au ajuns în această situaţie
  • Trendul din 2026 în piaţa imobiliară. Specialiştii au aflat ce vor alege românii între chirie şi rata pentru un credit ipotecar
  • ALARMĂ la Spitalul pentru Copii “Sf. Maria” din Iași! Apă contaminată, după ce a fost descoperită o bacterie în valori peste pragul de referință admis
  • Horoscop – sâmbătă, 13 decembrie. O zi cu clarificări emoționale, stabilitate financiară, creativitate și recunoaștere profesională
  • Epidemie de super-gripă, „fără precedent” de la pandemia COVID-19, în Regatul Unit, înaintea unei greve a medicilor rezidenţi
  • Exit mobile version