Scandal mare la Ministerul Apararii. Artizanul nebuloasei cu achizitionarea de catre MApN a rachetelor Patriot, secretarul de stat Florin Lazar Vladica, a fost sfatuit de ministrul Gabriel Les sa-si dea demisia. Discutia a fost una extrem de tensionata sau, altfel spus, omul lui Tender din Guvernul Grindeanu e pe tobogan.
Mana dreapta a miliardarului Ovidiu Tender si prieten cu Sorin Grindeanu, Florin Lazar Vladica nu are nici cea mai mica experienta in domeniul apararii.
Insa, abia numit de amicul sau de la Palatul Victoria in functia de secretar de stat si sef al Departamentului pentru armamente din cadrul MApN, Florin Vladica si-a luat repede nasul la purtare, avand teluri mari: sa ajunga ministru al Apararii in locul lui Les.
Umbra lui Tender in Africa de Sud
Vladica este unul din cei mai de incredere oameni ai milionarului Ovidiu Tender. In clipa in care Tender a fost condamnat pentru fapte de coruptie, presa din Senegal titra ca la carma afacerilor sale miniere din tara africana a fost lasat tocmai Florin Lazar Vladica. Si nu numai Tender a avut incredere in el, ci si avocatul Gabriel Biris (unul dintre aparatorii lui Ovidiu Tender).
Nu a profesat ce a invatat
Membru PSD din 2002, Florin Vladica este absolvent al Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului. Dar nu a profesat ce a invatat, ci s-a invartit mai mult in mediul de afaceri. Conform CV-ului, Florin Lazar Vladica a fost manager regional West Africa la SC Prospectiuni SA, administrator la SC SIRD SA Timisoara si presedinte CA la SC Agrotim SA Timisoara. Dar partea savuroasa a CV-ului o reprezinta perioada 2005-2009, cand Vladica a desfasurat “activitati pe cont propriu in tara si in strainatate” (sac!). Asta da experienta in domeniul apararii!
Exces de zel in drumul spre conducerea Armatei
Vrand probabil sa-si continue activitatile pe cont propriu si la MApN, Vladica face lucruri de capul lui. Poate asa se si explica gafa de zilele trecute in legatura cu inzestrarea Armatei cu rachete Patriot. La prima deschidere de gura, Vladica a lansat porumbelul Patriot in cadrul unui important exercitiu romano-american in poligonul Smardan.
Doar v-am spus ca omul nu are experienta in domeniul Apararii. Mai mult, acelasi Vladica s-a grabit sa atribuie deja unei firme achizitia. Asa cum spuneam, acest scandal, dar si lipsa de experienta a lui Vladica l-au facut pe ministrul Gabriel Les sa explodeze, dandu-l afara, marti, din birou pe prietenul lui Grindeanu, cerandu-i sa demisioneze.